Sau terapie prin blog. E mai ieftin decat la terapeut/psiholog sau cum s-o chema ala de se presupune ca ar fi capabil sa ma trateze. Desigur, nu are de ce ma trata, doar sunt perfect sanatoasa. Ceilalti sunt anormali. Toti ceilalti.
Personaj de frunte: barbatu-meu. El ma enerveaza. Il iubesc, desigur, da’ ma enerveaza. Cu motiv. Fara motiv. Ma enerveaza. Nu se misca cu talent. Nu raspunde la comenzi. Exista. Da-l iubesc. Mare noroc are el cu mine, ca daca nu-l iubeam eu…. il iubea alta. Matusa-sa. Pentru femei maritate care stiu ce-i aia: un fel de uber-soacra. Asa se scrie UBER? Asta nu e de bine.
Evident, asta nu se petrece in fiece zi ca ar trebui sa ma las de job si sa dau in taste 24/7. Strict terapeutic, evident.
Contradictia in termeni: eu nu ma pricep la chestii de-astea cu SEO, tags, meta (le-am copiat random de pe un blog care parea ca stie ce zice – da’ eu nu stiu ce zice) asa ca blogul mi-l face si supervizeaza cu ochi parintesc… ei bine, EL, personajul, barbatu-meu. Ca eu nu stiu cum sa fac si fara el varianta mea de blog ar fi o agenda de prin 2000 toamna, de mult expirata, in care ma dor degetele de atata tinut pixul strans. Minitehnicus, pe numele sau secret. Pisoi sau Bibistroc cand sunt buna cu el. Fiintz, animal planet si multe altele ireproductibile cand nu sunt buna cu el.
Asta fu “de ce”-ul.
“Cand”-ul e cand imi vine.
Concluzie: imi fac blog in care il boscorodesc pe barbatu-meu care are grija ca blogul asta sa fie functional. E masochist, parol. Da’ cel putin nu-i mai tziuie urechile. E si asta o treaba. Da’ daca-l prind ca-mi cenzureaza logoreea… tulai, Doamne, ce-o sa-I patzeasca organismul. Dragut e ca, zice el, o sa mi-l faca cunoscut. Am dubii. In primul rand ca el inca nu stie cam ce vreau eu sa zic aici. In al doilea rand, v-am mai zis: nu se misca cu talent. Da’ eu sunt femeie batrana asa ca sper ca nu va trebui sa invat eu de-astea tehnice.
