PARTZURI DIN FIMO

Pardonati limbajul :).
Chestia de retinut no. 1: cand trebuie sa scrii cu diacritice, nu stiu de ce, se inverseata z-ul cu y-ul. Ok, stie toata lumea chestia asta.

Chestia de retinut no. 2: cand nu ai nici un pic de inspiratie dar tii mortis sa faci cercei din fimo, te rog, fa-i. Copiaza pe cine vrei tu, fa cescute si samovare si ce mai vrei tu, pozeaza-le si pune-le la vanzare pe Breslo. Dar please, PLEASE, daca ai diacriticele "on", ai grija cum scrii "tea party" pentru ca am un feeling ca nimeni nu va dori sa cumpere niste cercei pe care-i cheama "tea partz"!

E cazul sa spun cat de mult am putut rade pe tema asta?

A VENIT, A TRECUT, VINE ALTUL, SI ALTUL, SI ALTUL...

Si nu e vorba de barbati. Ca doar eu sunt femeie serioasa. Cred.
A trecut 23 August. Si targul aferent. Am scapat relativ usor. Mi-e somn de mor. Si-mi este dor. De fericitele zile cand inca nu exista presiunea.
De maine mergem la Sinaia Handmade Fair pentru un targ de trei zile. Aceleasi emotii, acelasi balamuc teribil, acelasi circ infinit cu facutul si desfacutul bagajelor... Sa speram ca o sa fie bine. Noi, cel putin, am facut tot ce am putut si am stiut ca sa fim vizibili. Mai departe... va trece si asta si, daca avem noroc, nu vom fi pierdut prea multi bani :). Nu glumesc, nu va fi usor sa ajungem la un numitor comun cu targul asta. Unicule cititor, sa ne tii pumnii.

EMOTII DE 23 AUGUST

Ei, da, bine, am emotii. Emotii pentru cum va fi la Targ-usor-ul la care, cu maxima mandrie vom participa pe 22-23 august, la Clubul Taranului. E un fel de "prima zi de scoala" combinata cu "teza la chimie". Zic "chimie" pentru ca, pentru mine, chestia asta a fost si este, in continuare, de neinteles. Unica materie scolara despre care nu am inteles absolut nimic. Asa cum nu inteleg nici mecanica clientelei targurilor. Cine vine la targ? Cine vine sa cumpere dintr-un targ? Ce cauta omul, in cazul meu, oama, cand vine spre taraba ta? OK, chilipiruri, ma rog, pana aici m-am prins. Dar cand devine o marfa, un chilipir? Si cum o faci pe respectiva clienta sa priceapa la nivel subtil ca e un chilipir? Ca tu, mic facator de oaresce, stii ca ceea ce vinzi este, practic, un cadou, pentru ca stapanesti datele problemei, stii cat a costat fiecare margica, atica si bobita. Dar ea? Oama? Cum afla ea ca, exact aceeasi marfa pe care i-o oferi cu o doza de modestie din coltisorul tau, ai "bagat-o" si intr-un magazin de fitze pe Calea Victoriei, prilej cu care pretul lor s-a dublat, triplat etc. Evident, tu le-ai dat un discount simtitor apropitarilor magazinului, pentru ca ei sunt fericitii posesori de locatie. Iar locatia costa. Orice costa. Numai imaginatia si munca ta nu costa...
In fine, sa nu ne amaram. Ne asteapta un weekend inedit, cel putin deocamdata. Si, cel putin deocamdata, ne vom bucura sa vedem manute lacome scotocind prin toata taraba, poate, luand niste cercei, sau vre-un pandant, asa , ca amintire, de la Targ-usor-ul de 23 august.
A, da, Pisoiu' credea pana mai ieri, ca nu prea avem marfa si vom fi cu taraba goala. Aseara, dupa ce le-am grupat, oarecum, pe caprarii, s-a razgandit. Sa dea Ceru' sa nu avem noi atata marfa cata cerere va fi si sa facem lista de asteptare :).

ALTRUISM

Presupunand in mod absurd ca stie cineva ce inseamna asta, vreau sa povestesc azi ce-am vazut intr-un filmulet pe net. Era un filmulet despre un fast food din fundul lumii (undeva in State) care a decis ca pentru a-si pastra clientii, ar fi bine sa ofere cafea gratis la modul permanent. Ne-avand sonor la birou (unde vizionam pe timpul angajatorului - vai, ce rusine!), nu stiu exact conditiile in care se aplica acest permanent gratis dar nici nu e asta point-u'. Bun, foarte frumos, erau amaratii fericiti ca au cafea moca. In acelasi fast food insa era si o tablita cu potentiale fapte bune care ii indemna pe cei care intrau sa se gandeasca daca nu cumva, din surplusul lor de timp sau bani(ce-o fi aia ?!?) sa:
- plateasca rata cuiva pe o luna
- ajute un student cu taxele scolare
- plateasca mancarea celui din spatele lui (la coada)
- faca curatenie in casa cuiva
- tina companie unui batran
- spele masina cuiva
- tunda iarba din fata casei cuiva
si cate altele.

Un fel de circuit al faptelor bune in natura. N-am idee daca tablita a fost pusa si in practica. Dar imi placea ideea, chit ca, pe aici, probabil ca mi-as lua-o pe cocoasa numai pentru ca am gandit ca cineva ar putea face o fapta buna. Daca, Doamne fereste, se ia? Si pe urma toti ar trebui sa facem fapte bune? Unde am ajunge? Lasa, tot mai bine ca la noi, cu capra moarta.

Totusi, eu voi face azi o fapta buna: ma duc sa-mi platesc ratele. Ca si bancile, saracele, trebuie ajutate. Ca nu mai au lopeti cu care sa invarta banii.

DUPA GRIPA AVIARA, VACOASA SI PORCINA URMEAZA GRIPA DIN POIENITA! ATENTIE!

Am fost, ne-am jucat, ne-am intors. De la tara. Treaba e ca nu ne-am intors in parametri ci ceva mai muciosi si febrilosi. Ma rog, unii dintre noi. Pisoiu'! Si, stand el in pat si cujetand, fu lovit de revelatii:
"Stii tu cand m-am imbolnavit?"
"Aaaa? Cand?"
"Cand ma vaietam de junghiuri la tara de radeati toti de mine."
"Unde?"
"In poienita!"
Atentie, unicule cititor, o noua forma de gripa se anunta: gripa poienitoasa, ce poate ataca pe oricine merge la pic-nic. Daca aveti junghiuri in poienita prezentati-va de urgenta la spital sau la medicul de familie. Pana la urma s-a dovedit a nu fi gripa sau raceala ci... ok, nu voi spune in public.

CRIZA, DOM'LE

Am trecut de boaba cu numarul 200. Am trecut mai de mult dar am uitat sa anunt. Ghinion, anunt acum. Oricum nu intereseaza pe nimeni in afara de noi, si asta doar din motive statistice. Mai interesant e ca, dupa multa agitatie si o hoarda de migrene l-am dibuit pe domnul Swarovski - care nu era chiar asa de greu de dibuit, ca veni vorba - si acum nu mai ingras o mini-hoarda de intermediari - chestie care e destul de cool, nu? Asa ca unicul meu cititor ar trebui sa se bucure afland ca preturile mele, in continuare contin numai materiale si manopera. Da, moarte capusismului din industria margelutelor, voi fi dat o grea lovitura economiei de subsol.

POST-PORTOCALIA

M-am uitat azi pe postari mai vechi si am avut o revelatie: sunt constanta, dom'le! Adica nici inainte de Portocalia nu voiam sa merg in Portocalia si nici dupa ce am fost in sus-numita nu....
Sa nu fiu inteleasa gresit, n-am eu treaba cu mareata tara dar, exista un dar. Nu merge, nene, sa te preumbli prin strainataturi obosit si cu burta goala. Jumate din timp nici nu stiu ce-am facut. Tin vag minte ca fu misto. Tin al naibi de bine minte ca am fost mult peste pragul de oboseala absolut tot timpul. Si asta nu-i misto.
Da' tin minte una chestie cool de tot: pai aveau aia de-a mori eoliene... fratele meu. Paduri intregi. La noi de ce ma-sa mare nu se poate? Ca doar vanturi avem, gazosi suntem. Puii mei, cat de greu o fi sa montezi o padurice de magarii de-alea? Bine ca stam la mila lu' enel si conel si cum ii mai cheama. Ca veni vorba: enelu' nu-s ceva strainezi? Ha! M-a lovit revelatia. Pai daca portughejii cu spaniolii, cu italienii si cu toti ailalti au mori de vant, de unde sa ia si amaratii de ei pielea de pe om? De la romanica, ca aici e multi, e prosti si au nevoie de frigider, TV si AC. Parca era vorba sa zic chestii despre portocalia. Ei, nu fu sa fie.

PANTOFI

Acum niste ani am intrat noi intr-un magazin apartinand unei fabrici de pantofi cu gandul evident de a ne mari efectivul de incaltari. Si ne falfaiam noi pe acolo cand, deodata magazinul a suferit de innegrire. Pentru necunoscatori, au intrat niste tigani. De-aia adevarati cu vesta, palarie si seminte. Ca ei merg la o nunta. Bravo lor. Si le trebuie pantofi. OK, si? Pai si... Pantofi tiganesti aveti?

Cine nu stie brandu’ “pantofi tiganesti” sa ma intrebe ca m-am documentat.

Si tot despre pantofi: Eram la Leonardo, cu ocazia uneia dintre multele lor promotii la care eu nu ma aleg cu nimic dar Pisoiu isi cumpara mai rau ca femeile. Si ma plictiseam de moarte uitandu-ma cum nu e in stare sa se decida intre doi pantofi virtual identici. Si m-am decis sa scurtez chinul si sa ma duc in partea cealalta a magazinului sa vad ce au la oferta in materie de incaltaminte si accesorii pentru femei. Asa ca m-am rasucit pe calcaie si l-am anuntat din coltul gurii: “Eu ma duc la femei”. Si in ziua de azi se hlizeste cand trecem pe langa Leonardo.

PORTOCALIA

Am o uriasa migrena/depresie/oboseala/sila. Nu vreau sa fac nimic pe lumea asta. Nici margelute. Ei, poate margelute vreau. In mod cert vreau sa nu ma intrebe nimeni nimic si sa nu ma sacaie nimeni cu nimic. Pentru asta insa ar trebui sa nu merg la birou unde menirea mea e sa fiu sacaita. Si sa nu ma duc acasa unde voi fi sacaita. Oare homeless-ii mai au locuri libere prin canale? Cred ca incep sa-i inteleg. Sunt fiinte deprimate care nu au mai avut unde sa se piteasca si s-au pitit in canal. Jumate din timp nici in Portocalia nu vreau. N-am energie pentru ea. Si nu vreau sa ma gandesc ca altii traiesc deja in locuri la care noi doar visam. Si asta fara sa faca nici un efort.

MA ROADE, INVIDIA, MARTURISESC

mama, ce-l invidiez pe-asta.

CUM NU MI-AM LUAT CANAPEA

Intr-o crunta conspiratie, mama si Pisoiu' s-au decis sa ne luam canapea. Pe mine nu m-au intrebat. Adica m-au intrebat dar nu le-a pasat ce-am zis. Pentru cine se intreaba ce-am zis, am zis: NUUUUUUUUU. Nu, merci, nu vreau canapea. Dar s-a decis. Adica s-a decis ca eu, desi nu vreau, o sa merg si-o sa-mi aleg o canapea (si anume nu pe aia pe care o voiam ci pe aia pe care o voiau ei!!!!!!)si o sa ma ocup sa aterizeze la mine in sufragerie.Aveti mai jos filmul.


24 martie 2009. Mergem sa dam comanda de canapea, masura speciala, sa intre in sufrageria noastra. Dau 2000 ron avans si suntem informati ca va costa ceva mai mult decat piesa standard (5200 ron) pentru ca trebuie sa-i faca modificarile cerute. OK. Livrare: 8 aprilie. Uraaaa, vine pana de Florii.

miercuri, 8 aprilie 2009. Nu vine canapeaua, nu ne suna nimeni, in general nu existam.

joi, 9 aprilie 2009. Sun eu, de mai multe ori, nu raspunde nimeni.

vineri, 10 aprilie 2009. Sun eu si la a nu stiu cata incercare imi raspunde o fatuca, plictisita de moarte si profund deranjata din dulcele ei somn. Unde e comanda mea? Pai, sa vedeti, ca e comanda speciala si dureaza. Pai cand am facut comanda s-a verificat in fabrica si s-a confirmat data de 8. Da, dar vedeti, nu e gata. Cand va fi gata? Pe marti. Intre timp le dadusem si un e-mail cu acelasi subiect, e-mail la care mi se raspunde ca va fi gata miercuri. Fara scuze, pardon, nimic. Il iau pe Animal Planet la 16 metri ca de ce e nesimtit si nu pune si el mana pe telefon sa incerce sa rezolve situatia in care m-a bagat fara sa-i pese daca eu vreau sau nu. Il doare profund. La basca.

miercuri 15 aprilie 2009. Iar nu vine canapeaua, iar nu ne suna nimeni, iar nu existam, iar il iau la 16 metri, iar il doare profund. De data asta in cur.

joi 16 aprilie 2009. Mi se raspunde, in fine, la telefon, si aflu (O, ce bucurie!) ca se va incarca azi si maine o am. Ma gandesc ca tot e bine ca o sa o am de Pasti. O s-o livram maine la prima ora, zic ei. Adica? La 10. Bine, perfect, e vinerea mare, am liber de la birou, o sa stau acasa de dimineata si merg la cumparaturi dupa ce vine canapeaua.

vineri 17 aprilie 2009. Ora 10 - nu vine; ora 12 - sun si aflu ca e pe drum spre mine; ora 14 - acum e pe rampa, se incarca (observa cineva sirul de minciuni?); ora 16.30 - doamna, avem multe comenzi, vine azi; ora 19 - soferul trece de trei ori prin fata blocului ratand de fiecare data banda de stanga descrisa cu lux de amanunte (il vedeam de la balcon). Ca sa respect adevarul istoric, Musiu (monseur, ma rog) si cu soferul se rateaza unul pe altul ca il trimisesem jos sa-l dirijeze pe bou. Dar boul, ca orice bou, nu e dirijabil. In fine, parcheaza, cam in 15 minute ajung doi indivizi cu jumatate de canapea in spinare, la mine, la etajul 7. Ma uit, nu avea speteaza. Unde e speteaza? Pai ati comandat-o fara. Nu zau?!?! Ia sa vad ce schita aveti voi? Confruntam schitele (a mea si a lor) si, minune, pe desen canapeaua are speteaza. Unul dintre carausi, mai brunet si plin de tupeu, in cearca sa-mi explice cum ca eu nu stiu sa citesc o schita (sunt arhitect de vreo 15 ani numai, ma intreb daca asta ma califica - sau poate ca 4 clase primare si ceva carausie sunt o scoala mult mai buna cand e vorba de inteles un plan simplu). Celalalt pricepe cum sta treaba, suna la magazin, ii explica sefuluide magazin ca sunt idioti, ia canapeaua in spinare si pleaca. Evident, mie nimeni nu-mi zice nici pardon, nici da-te mai incolo, nimic. Iar il iau la 16 metri pe marele amator de chilipiruri si de chestii facute pe nervii mei. Iar il doare. Tot acolo. Evident, nu am facut cumparaturile de pasti. Mancam surcele.

miercuri 22 aprilie 2009. Sun la fabrica in Piatra Neamt si cer cu patronul. Spre uimirea mea, Bontas raspunde, ii spun cum sta treaba si, foarte elegant se scuza, ma roaga sa astept jumatate de ora pana afla si el despre ce e vorba si ma suna el inapoi. Peste vreo doua ore ma suna o fufa tupeista care s-a recomandat a fi directoarea de productie. Pai jena sa-ti fie, femeie, daca esti director de productie si lasi o marfa atat de vizibil gresita sa-ti iasa pe poarta si cu asa o intarziere. Aaa, dar nu e vina mea ci a dumeavoastraca ca nu stiti sa cititi un plan. Draga, doamna, nu numai ca stiu sa citesc un plan dar eu l-am si desenat dupa ce am vazut ce balarii a incercat sa schiteze vanzatoarea. Ei, parca nu stiti cum se lucreaza cu oamenii (da, oamenii erau de vina ca ea e o vitzica incapabila sa-si faca treaba). In fine, dupa multa parlamentare si incercari de aburire imi zice ca miercuri, 29 aprilie o sa fie marfa la mine in casa. Cer un discount, mai mult decat binemeritat pentru prostia lor uluitoare. Aaa, nu se poate, deja am acceptat sa va vindem marfa la pretul standard. Asta ati facut-o inainte sa faceti comanda asta terci pentru porci. Nu, nu se poate. Ma rog, cedez si sper la mai bine. Macar ajunge inainte de ziua mea (4 mai) sper eu cu un optimism nejustificat.

miercuri 29 aprilie 2009. Sun la fabrica si aflu ca marfa a fost incarcata de cu noaptea si trebuie sa ajunga. N-a ajuns. Urmeaza cateva zile de vacanta pentru mine, zile in care incerc sa uit ca le-am dat 20 de milioane degeaba acum mai bine de o luna de zile si tot ce am capatat pentru banii astia a fost nesimtire si tupeu.

marti 5 mai 2009. Ma suna ei, sa cad de pe scaun de uimire. Doamna, v-a ajuns canapeaua, am dori sa veniti sa o vedeti daca e in regula ca sa nu o mai care baietii degeaba (deja asta e premonitie). Ok, merg la ei, dureaza cam 20-30 de minute sa-si scoata capul din fund si sa descopere care e canapeaua mea. In fine, o gasesc. Ma uit la ea, speteaza lipsa aparuse intre timp, cu niste cusaturi de te apuca greata, evident intr-un loc totalmente vizibil. Aflu, intre timp, ca a ajuns vineri si nu miercuri cum promisese fufa de la productie (btw, daca o prind, o fac de boala copiilor). Ma tot invart in jurul ei incercand sa ma hotarasc daca sa inchid ochii si sa o iau asa finisata de toata jena numai ca sa inchei subiectul sau sa o refuz pe motivul absolut real ca marfa e patetic de proasta si sa ma creada ei fitoasa. Incercand eu sa iau o decizie ne apucam sa-i verificam dimensiunile si constat shocata, dar shocata rau, ca au facut latura de 2,2m de 2,5 si cea de 2,5 au scurtat-o la 2,2. Mi se paruse mie ca parca nu are proportiile potrivite dar nu stiam sa zic ce-i gresit. Ii spun sefului de magazin ca sunt atat de imbecili incat au gresit dimensiunile si el, pentru a nu stiu cata oara de-a lungul acestei povesti sordide, incearca sa-mi zica ca e facuta conform cerintelor si ca eu nu stiu ce spun. Ii bag comanda sub nas si brusc uita ce-a zis. Mai dureaza vreo 5 minute pana cand mi se face factura de stornare, mi se returneaza avansul, din nou fara nici o scuza, nimic. Plec acasa.

In continuare nu vreau canapea. Pisoiu a scapat nejumulit dar nici el nu mai indrazneste sa zica ceva.

Acum stau si ma intreb: Oare Bontas stie ce angajati incapabili are? Sau cine se aseamana se aduna? Tare mi-e teama ca ultima varianta e cea adevarata pentru ca nu-mi imaginez un om cu capul pe umeri dispus sa plateasca chiria uriasa pe care probabil ca o plateste in zona Vitantis dar care, in paralel, angajeaza niste terchea-berchea retardati sa-i faca productie si vanzare.

In incheiere, ii spun unicului meu cititor si cum ii cheama pe neterminatii si cretinoizii care mi-au mancat o luna jumate din viata: Mobila Bontas, cu magazin in Bucuresti in zona comerciala Vitantis si fabrica in Piatra Neamt.

Stay the hell away from them, they're fucking poison.

OSUL RELIGIOS

Mie nu mi-a crescut osul religios. Intre noi fie vorba, nici ala politic n-a vrut sa iasa la lumina. Ma indoiesc ca o va mai face. Cred ca e ca la maselele de minte, daca nu cresc la timp, pe urma apar numai ca sa-ti dea dureri de cap. Sau de masele.
Bun, deci osul cu pricina lipseste. Ma rog, mai mimez efortul, ocazional, de Pasti sau de Craciun, mai mult sau mai putin de gura sora-mii. Ei, evident, i-a crescut. Osul. Ala religios.
Anul asta insa, am zis eu ca ar fi cazul sa mimez cu mai mult talent ca de obicei (adica de obicei ma indopam cu oua rosii si drob, ca unic efort al sarbatoririi Pastelui) si am luat dubioasa decizie de a binecuvanta casa. Pe limba atee, vine un preot, zice niste chestii de bine si-ti arunca cu apa pe mobila de fitze & parchetul exotic, capeti niste busuioc (cred) obosit si brusc pe capatana ta coboara iluminarea. Evident, pentru efort, preotul va capata o suma, deocamdata incerta si niste potol de regim. De post, pardon. Si am zis eu ca ce misto ar fi daca facem trebusoara asta de Florii cand, absolut din intamplare, facem niste ani de casnicie. Doi. Da, suntem inca bobocei. Bobocei venerabili, that is.
Si ma intalnesc eu, dintr-o intamplare, cu preotul din parohia noastra. Si-i zic omului ca asa si pe dincolo. Si el ma priveste inginereste si deduc eu din asta ca a priceput ce vreau. Mai mult decat atat, ma programeaza imediat dupa slujba de Florii, adica pe 12, pe la 12 si-un pic. Si zic eu ca ce bine, vine popa, isi face treaba si pe urma bagam la matz in cadru festiv, noi si cu vreo alti 20 de insi, pe care i-am si sunat sa-i invit, desigur.
Si-mi vine mie ideea duminica trecuta sa trec, intr-o doara, pe la biserica, sa verific ca e totul in regula. Si aflu ca popa s-a ramolit de tot, ca nici poveste sa am programare, ca are jde mii de alte botezuri si inmormantari dupa slujba si ca eu si casa mea am fost amanate pe la 4, dar sa vina Pisoiu' sa-l culeaga ca sa nu uite.
Acum banuiesc ca ar trebui sa-i sun pe cei 20 de insi (Vodafone o sa crape de imbuibare de pe urma mea luna asta) si sa le zic ca alea-alea. Dar mor de frica sa nu aflu ca popa m-a uitat, again, si va veni sa ma sfinteasca la sfantu' asteapta. Caz in care ii voi suna si a treia oara si nu ma voi mira daca-mi gasesc rabla decorata cu oua stricate. Ca cei 20 de insi, stiu unde locuiesc si se vor razbuna. Pe mine, nu pe popa.
Asa ca m-am decis sa-mi vad de ale mele lumesti treburi si daca vine, bine, daca nu, aia e, ghinion. Da' n-am eu dreptate cand zic ca n-am bucurii la sfintzisme?

100 BOABE ANNIVERSARY

Pentru cine nu stia, un strut sanatos si fericit se creste cu o dieta echilibrata de boabe si laude. Adica ma laud cui vrei si cui nu vrei ce strut misto crestem noi :). Si stau seara de seara si-i numar boabele corespunzatoare varstei si greutatii lui. Si tot numarand eu, am ajuns la boaba numarul 100. Yupiiiiiiii.
Check it out over here: http://hypnoticparade.blogspot.com. Nu-i asa ca ii dau boabe interesante? Si lucioase? Si exotice? Si nostime?
Pardon de umflare in pene dar cine ar fi crezut?

BACLAVALE

Vine Pisoiu' meu acasa, excitat tot, ca a gasit el pe unu', turc de profesie, de-i vinde baclavale si sarmale la 20 de lei kilu'. Or fi cu carne de sobolan, zic, ca prea e gigea pretu'. Nuuu, ca il stie el pe Y care cumpara de la turc si e de bine. Hai si noi. Pai, hai si noi, ca altfel trebuie sa gatesc si imi moare manicura. Bun. Il suna el pe turc, comanda el ce comanda si in ziua Z se intalnesc ei sa faca trocu'. Il finantez eu ca o gospodina ce ma aflu si astept sa vina cu bunatatile. Si vine. Cu 3 kile de baclavale. Stiti cat de mult inseamna 3 kile de baclavale? Muuuuuuuuult, nene, mult. Pai si sarmalele unde sunt? Nu mai avea? Nope, se hlizeste el tot. Ce-ai ma? Il alint eu. Pai imi zice turcu ca sarmalele sunt tot baclavale dar sunt infasurate ca sarmalele. Afaceri de-ale lui...
Acum mancam baclavale. Sarmale insa, nu.

LACRAMATII

M-am trezit apostrofata ieri ca de ce nu am mai scris nimic aci. Pai pentru ca otita papa creier si nu pot a gandi. Dar se pare ca pot versifica.
Daaaaa, deci am avut otita. Adica cred ca inca mai am dar nu ma mai omoara cu zile. Vestea buna pentru sotul meu care ma iubeste a fost ca daca eu am stat acasa, el s-a putut da cu masina pret de o statie de metrou cat e de acasa si pana la incantatorul lui loc de prestatie. Vestea proasta e ca, vazand ce masina conduce, seful lui crede ca-l plateste prea bine si l-a avansat pe post de sofer de ocazie cu masina noastra personala. Am si eu o veste pentru seful lui: ciu-ciu. M-am facut relativ bine si m-am reinstapanit pe masina. Pai, da.
Pentru necunoscatori: avem o oboseala de Ford la mana la 14-a busit intens in fund. Va dati seama ce neam de zgarciob e sefu' lu Pisoiu'?
Revenim: deci nu am mai scris nimic de ceva vreme. Cam de cand strutul nostru a inceput sa dea semne de viata. Pai aratati-mi voi o tanara mama care mai poate sa aiba si alte activitati in afara de schimbatul de scutece de strut si numaratul de boabe. Tanti Strutzescu e numele meu.
Mai aveti si alte lacramatii?

MARITIS

Nu, nu al meu, eu m-am maritat o data, imi ajunge. Dar am o prietena, ne stim de mai bine de 20 de ani, care simte nevoia sa se marite. Evident, ea sade cu omu' ei de cand mos Adam si Eva, da' acum o mananca sa se legalizeze, sa-l faca si pe el un barbat cinstit. Toate bune si frumoase daaaaaaaaaaar, m-a promovat pe mine pe post de consultant specialist in nunti. Adica de vreo 6 luni daca nu mai mult ma suna de trei ori pe zi si o data noaptea sa ma intrebe Dumnezeu stie ce.
Cat beau invitatii standard. Cate feluri de mancare ar fi bine sa dea. Ce muzica sa puna. De unde stie ea cand sa fie muzica de mancare si cand sa fie muzica de dans. Cat costa o rochie de mireasa. Dar accesoriile? Dar costumul mirelui? Oare pana pe la ce ora ar trebui sa tina nunta ca sa fie declarata un succes? Si de la ce ora sa porneasca. Dar eu ce restaurante ii recomand?
Si asta nu-i nimic, intrebarile de mai sus sunt numai varfuri de iceberg, fiecarui varf de acest fel urmandu-i injunghieri repetate in urechea mea nevinovata.
Ce bauturi tari sa dea si in ce cantitati? Cat Martini bea o persoana? Dar whisky? Dar lichior? Ei ii place lichiorul, oare sa ia de mai multe feluri? Si a descoperit ea o bautura, ceva cu ciocolata, ar vrea sa ia cam cate o sticla de cap de invitat. Doamne, de ce nu comercializez eu bauturi ca dadeam lovitura. Mai interesant e ca daca raspunsul meu nu i se pare destul de satisfacator, ma mai suna inca o data peste vreo cinci minute cu aceeasi intrebare, poate capata altul.
In alta ordine de idei, daca nu se potoleste, invitatii aia vor fi toti prastie, pulbere si muci din prima jumatate de ora. Am o imagine apocaliptica cu o hoarda de stimabili la tol festiv borand prin colturi de atata amar de bautura. Pacat de bautura.
Ce ma uimeste pe mine e ca ea tine minte nunta mea (pe care se pare ca o ia ca reper, numai ea stie de ce) muuuuuuult mai bine ca mine. Stie ce-a fost de mancare, ce s-a cantat, toate draciile. Eu habar n-am si nici nu ma pasioneaza.
Mi-e frica sa ies cu ea la plimbare ca mi-e teama ca ma va scoate din minti cu pistonatul ei continuu fortandu-ma sa o calc, din greseala, desigur, cu masina. Pana trece nenorocirea asta, invazia asta de lacuste, criza asta numita nunta ei, planuiesc sa ma mut pe o insula pustie fara telefon.
Dar pentru ca e prietena mea nu-i voi posta aici numele complet, adresa si numarul de telefon. Inca.

RADACINI

Stiti voi toate speculatiile si discutiile acelea stiintifice despre locul/continentul unde a aparut primul om/humanoid de pe planeta? Teoria zice ca acest continent ar fi Africa, banuind eu ca s-au copt mai repede maimutz-omuletii de acolo din motive de caldura excesiva. Ei bine, banuielile mele au fost confirmate, fara putinta de tagada, sambata cand, pregatindu-ne noi sa mergem la o petrecere, imi vad dintr-o data Pisoiu' topaind prin casa gol pusca si decorat cu toate margelele, colierele si bratarile facute de mine in ultimele doua saptamani. Sa nu fi fost alb-hartie ai fi jurat ca numai ce i-a cazut coada si e inca pe dieta de banane. Voi regreta mereu ca nu l-am imortalizat, he was a view to remember. Ii mai lipsea o carpa rapciugoasa pusa estetic in jurul soldurilor ca sa semene leit cu actorii din filmele de aventuri de acum vreo 40-50 de ani, alea in care aventurierii albi europeano-americani se ratacesc prin Africa si decid sa se faca Mare Sef de Trib peste vreo sleahta de negrisori pentru simplul motiv ca femeile se dadeau moca.
Ma gandesc sa folosesc imaginea in vre-un afis pentru popularizarea de margelute. Ceva de genul.. "chestii atat de misto ca si barbatii vor sa le poarte". Daaaa, mi-am gresit menirea, facator de reclame trebuia sa ma fac, poate asa nu mai auzeam de multe ori pe zi cat de constipate sunt femeile in general si romancele in special, mai ales ca am impresia ca e contagioasa. Constipatia, zic.
Si ma mai gandesc sa ma duc sa cuceresc vreo Lume Noua, daca oi mai gasi vre-una. Margele am, vise de marire am, bastinasi goi si doritori de margele imi mai trebuie. Da' apa de foc nu le dau ca o beau eu.

DESPRE (NE)FERICIRE

De la o vreme am drumuri bi-saptamanale la posta ca sa duc sau sa iau colete diverse. Si m-am imprietenit cu postaritele/postaritii, sau cum li s-o spune. Si, fiind noi prieteni, pana se descurca ei in hartii schimbam amabilitati. Toate bune si frumoase, dar am o suspiciune ca ne-am imprietenit cam prea tare, pentru ca azi mi-am dat seama ca sunt la curent cu toate bolesnitele, necazurile si diversele probleme ale fiecaruia dintre ei. Stiu exact in ce relatii este aia cu vesta grena cu soacra-sa si ca ala mic al tipei din dreapta face numai nenorociri la scoala de se duce ma-sa saptamanal sa dea ochii cu invatatoarea, ca tipu' ala mai subtire si mai spalat are o unghie incarnata si de-aia nu-si ridica cucu-rucul de pe scaun si le trimite pe fraiere sa care colete. Mai stiu si de baba din biroul de langa ca a gatit niste varza a la Cluj ieri si aseara au mancat-o nesatuii aia pe toata, deci azi trebuie sa treaca din nou la cratita.
M-am surprins si pe mine, de nenumarate ori, vaitandu-ma sau povestindu-mi problemele. Ce placere om avea noi sa impuiem urechile celor din jur cu problemele noastre? Sunt mai putin ale noastre, se rezolva mai iute? Ca rareori aud pe cineva spunand ca-i e bine, ca e fericit ca un purcel in noroi si ca nu are nevoie de nimic. Suntem un neam de vaitatori. Pe de alta parte, cand sunt fericita, stau muta si cu un zambet tamp insirat pe fata, nu-mi vine sa-mi popularizez fericirea, poate de teama sa nu o pierd.

A VENIT ZIUA Z

Stimate rubedenii, prieteni, vecini si unicule cititor voluntar,

A iesit puiul de strut! Toata noaptea ne-a tinut treji cu piuitul lui ascutit dar, spre dimineata, a reusit, in fine, sa iasa din coaja. Suntem foarte mandri de el, e mititel, zburlit si frumos si noi o sa avem grija sa se faca mare. Stim ca si voi ne doriti sa avem un pui de strut vioi si rotofei, asa ca, va invitam pe:

HypnoticParade by Milioana

sa ne dati o mana de ajutor la cresterea lui.

De asemenea, oricine va da de mancare la strut pe perioada lunii martie va primi o reducere de 10% din valoarea boabelor. Tentant, nu?

OTV

Urmand direct sirului de freackish things de la televiziunea de garsoniera a lui dan senzationescu, am aflat ieri dimineata, total shocata, ca Pisoiu' meu e "Barbie girl". Impacandu-ma oarecum cu ideea am tras urmatoarele concluzii:
1. Pisoiu' meu e macho rau daca-si permite sa zbiere prin bucatarie in timp ce face omleta duminicala "I'm a Barbie girl, In a Barbie world" fara sa-i fie teama ca-i stirbeste masculinitatea.
2. Pisoiu' meu e o fiinta onesta care nu se teme sa-si recunoasca inclinatiile - marturisesc insa ca nu-l banuiam de asa ceva :).
3. Mi se pare foarte kinky sa "undress him anywhere" (desi fanteziile mele de la micul dejun implica de obicei servirea ceaiului in pat si nu dezmatarea in locuri publice) dar in ceea ce priveste pieptanatul, poate sa se linga pe bot, e baiat mare si o sa se pieptene singur.

Pentru cine nu stie la ce ma refer....
I'm a Barbie girl
In a Barbie world
Imagination
Bla bla bla

You can brush my hair
Undress me everywhere (asta-i partea kinky!)
De-abia astept weekendul viitor, cine stie ce mai aflu.
Si, mai ales, de-abia astept sa vina vara - e mai usor de dezbracat :).

P.S. Am uitat un lucru important: I'm a Barbie girl a urmat imediat dupa seara de sambata cand s-a oferit voluntar sa ma ajute sa fac un siraj de margele. Probabil ca dupa postarea asta pot sa uit de ajutor la margelit.

A mai ramas o singura zi.

VINERI 13

Mi-e grozav de frica de vineri 13. Nu de 13, nici de vineri. Dar vineri 13 e malefic cu acte. In fiecare vineri 13 imi vine sa ma dau bolnava dar mi-e frica sa nu tentez soarta. Imi vine sa ma ascund sub pat dar patul meu sta direct pe podea. Imi vine sa fac un legamant al tacerii de o zi dar ma mananca limba. Si nu stiu cum se face dar in zilele de vineri 13 sunt ocupata pana peste cap cu tot felul de chestii care ma fac sa alerg aiurea prin tot orasul boscorodindu-mi soarta cruda in loc sa stau pitita la mine acasa.
Nu mai vine primavara aia odata sa ma duc ca babele in parc si sa ma uite Dumnezeu pe o banca la soare vreo doua ore. In schimb am parte de 3 zile de vineri 13 anul asta. Pai, daca nu v-ati dat seama, asta e motivul pentru care suntem in criza. Prea multe zile de vineri 13 intr-un singur an, evident ca nu e semn bun. Hai sa mergem in grup la ghicitoare, sa haleste si gura ei aurita neste paine si sa ne minta frumos.
Mai sunt patru zile.

MEMORIES

De cateva zile ma trezesc messengerind in nestire cu umbre vechi. Pisoi, asta nu e pentru ochii tai :). Asta, pentru ca am avut ideea "geniala" de a revigora un cont dintr-o alta viata. E placut ca te tine lumea minte dar devine oarecum obositor sa tot spui fiecarei persoane in parte: m-am maritat, nu calc stramb pentru nimeni si nu, nici o cafea nu se poate. Ma gandesc sa dau un mass pe tema asta ca sa fie treaba oabla. Oare oamenii au atat de putina imaginatie incat nu-si pot inchipui ca o fiinta oarecare s-ar putea sa aiba mai multe fatete decat cea care le-a fost aratata lor? Era sa zic personalitati dar o dam in psihiatrie si nu ma pricep.
Mai sunt cinci zile.

THE FUTURE IS NOT MINE

As da cu computatorul de podea si mouse-ul l-as da la pisica. Monitorul l-as face suport de carti si mi-as cumpara un caiet mare, gros si cu coperti roz pe post de blog. Cati nervi si cata frustrare poate acumula un om in cinci minute de computer malfunction? Si de cate de-astea e nevoie inainte sa te razbuni sangeros pe ceea ce, in cele mai multe cazuri, e propria ta nestiinta? Ma simt depasita de tehnica, de ritmul in care se intampla toate in jurul nostru, de viteza careia nu-i mai fac fata. In mod evident, viitorul asta super-tehnologizat nu-mi place si nu-mi recunosc apartenenta la el, dar in lipsa unei idei mai bune, il iau ca atare, cel putin atata vreme cat il am pe Pisoiu' Minitehnicu' sa ma descurce.
Cred ca diseara o sa-i fac ceva bun Pisoiului ca tot el, saracu' m-a scos azi din chestia aia urat mirositoare cu iz de server error. Ca sa nu mai pun la socoteala ca de cand clocim oul de strut munceste pana la miezul noptii sa-i adune paie si viermisori si alte chestii bune pentru un bebe-strut. Si invata si cantecele noi - am eu o suspiciune ca de-aia imi mor florile, ca-l aud pe el fredonand.
Mai sunt sase zile.

FLORI VERSUS BURUIENI

N-am noroc la flori. Singurele chestii care supravietuiesc la mine si chiar se puiesc in disperare sunt niste buruienoase cu frunze verde inchis, care nu fac nici un fel de flori si pe care le-am pus in nenumarate ghivece pentru simplul motiv ca nu ma indur sa le arunc. Astea sunt cele care o duc bine. La nivelul imediat inferior e o hoarda de cactusi care nu face niciodata nimic. Stau, pur si simplu acolo, se umplu de praf si, ocazional, mor putreziti si put (de obicei cand o apuca pe Tampilica udarea saptamanala in loc sa-i lase in pace). Mai am niste chestii cracoase care dupa o gramada de ani in care nu au facut nimic au trintit, in fine, niste flori, in buchetele rosii, dar nu le vede nimeni pentru ca florile sunt toate cu fata la geam. Sunt lesinate dupa lumina si nu prea am de unde sa le dau. Un crin care face flori in cel mai bun caz o data pe an si cam atat. Si cand ma gandesc ca, acum un milion de ani, cand m-am mutat aici, mi-am transtit niste glafuri nesimtite tocmai pentru a avea unde sa-mi cresc splendidele flori pe care, in mod naiv, le previzionam. Splendide pe naiba. Ori de cate ori ma uit la ele ma apuca pandaliile. Dar nu ma indur sa le arunc. Ca altele n-am si nici nu cred ca ar supravietui, asa cum nici una dintre begoniile si cate altele cumparate din frumosul oras nu au supravietuit.
Mai sunt sapte zile.

CLOCIM UN OU DE STRUT

De ceva vreme, cei din jurul nostru au semne clare cum ca noi clocim ceva. Un ou de strut. In fiecare seara il luam in pat cu noi, la caldurica, ca sa nu se simta singur, si il tot mangaiem, ne gandim cum o sa-l botezam si ne contrazicem cu privire la facultatea pe care o va urma. Cred ca oul asta este primul proiect de lunga durata de care ne-am ocupat noi ca familie. Mai sunt maxim 8 zile.

AIIIIIIII, CE S-A SCOS

Vineri, Pisoiu' meu a fost rau. Da' rau. Rau de tot! Chestie care, de obicei, imi produce ceva fum pe nari si scormoniri de copita in tarana. Si eram furioasa moarta. Si nici nu puteam arunca cu ghetele de perete ca am varuit de curand. Frustrant, rau, ce mai incoace si incolo. Si vine el acasa, eu aveam vederea incetosata de atata fum ce-mi iesea din nari si imi intinde din usa neste trandafiri galbeni cu ceva bordura orange, frumosi rau. L-am iertat. Iar sambata mi-am cumparat pantofi asa ca l-am iertat de tot. Nu e soi rau Pisoiu' meu dar calca in strachini intr-un hal....

SUNT O GAINA

N-am curaj sa-i zic Pisoiului cat am dat azi pe cele doua colete cu margele pe care tocmai le-am primit si le-am insirat frumos pe birou spre fericirea discutabila a celor doi colegi ai mei, ambii barbati. I'm a chicken. Deci sunt o gaina. Dar o gaina foarte fericita ca are jucarii noi si, in acelasi timp, profund nefericita pentru ca am obligatii de toate soiurile zilele astea care ma vor tine departe de margelele mele iubite. Si eu care visam un weekend margelat...

LA MILOGEALA

Rau e sa fii, dom'le, la mila barbatului. De cata vreme ma tot rog la el sa-mi puna si mie pozele cu martisoare pe blog, sa ma laud si eu la populatie cu talentele mele de facator-de-fleacuri. Da' el e rau si nu vrea. Adica se da ranit, ocupat, obosit. Da, stiu, ocazional mai si munceste, da' eu ce sunt? Pasta de carnati? Nici aia nu intra singura in mat, tot trebuie ajutata. Si de cand sunt examenele, doctoratul si cursantii lui mai importanti decat martisoarele mele?

FIRMA DE DOI LEI

M-am trezit azi plina de harnicie si m-am apucat sa comand materie prima pentru margelele si cerceii pe care cu atata gratie si imaginatie ii fac eu seara cand stau la televizor.
Si intru eu on-line pe site-ul unei firme despre care credeam numai lucruri bune, comand margele de o suma X, care suma coincidea cu cea de la care ei se laudau ca fac transportul gratuit. OK, ma bucur eu ca scutesc niste banuti (va rog sa tineti minte ca eu sunt o neica nimeni care mai impusca un leu iar ei sunt firma maricica, cu magazine prin tot orasul, Unirea, Piata Amzei si cine mai stie pe unde), dar mare imi fu surprinderea cand primesc un e-mail de la o tanti de acolo cum ca promotia nu se aplica si la produsele pe care le-am comandat eu ci numai la produsele Y, altele decat ale mele. Ma jur pe chilotii rosii ai Pisoiului meu ca pe jaful ala de site al lor nu scria nimic de asta la oferta cu transportul, absolut nimic. Asa ca ii raspund lui madam spunandu-i cat pot eu de elegant ca sunt niste marlani si ca ma astept sa respecte oferta si-mi vine mie ideea sa dau un print la pagina ca sa se vada ca pe site asa scrie. Ma credeti ca, atunci cand am redeschis pagina (toata chestia a durat vreo 15 minute) oferta aia disparuse ca si cum nici nu fusese acolo vreodata? Cat de tarani pot sa fie astia daca se bucura la cei 2 lei pe care ii pot fura de la clientii aia prosti care comanda de la ei? Firma de cacat. Cine imi da un leu ii spun cum si se cheama firma de cacat, asta ca sa scot banii de la transport :).

Si cand te gandesti ca azi era baba mea. Uitati-va si voi ce frumos si cald e afara si in ce situatie de neam prost ma introbaga astia, sa-mi strice ziua.

EMOTIONAL ROLLERCOASTER

De la o vreme incoace traiesc intens. Ieri uram martisoarele, azi am revenit la sentimente mai bune dupa ce Pisoiul meu a venit cu vesti incantatoare vis-a-vis de reactiile colegelor lui la artisoarele oferite. Da, sunt un geniu al culorilor, o maestra desavarsita a bricolajului, regina margelelor si printesa cerceilor. Daca as coase decent la masina as face genti retro ca aia de care rade barbatu-meu) si sarafane chic pentru gravide. La culcare visez cercei si la sculare caut boabe de sticla si snururi colorate. E boala grea. Da' grea. Dar, ascunsa bine intr-un colt al mintii (da, aveti acum dovada faptului ca am mintea in colturi, bucurati-va, non-creativilor!) e o idee, un numar de obiecte decorative, unele anume, pe care le tot rod si le tot sucesc pe toate partile. Inca nu am curaj sa ma apuc de ele, poate spre toamna, cand indemanarea mea va atinge cote ceva mai inalte. E oficial, am obsesii.

I HATE MARTISOARELE

In vecii vecilor nu mai vreau sa vad martisoare. Sau, cel putin pana la anu' pe vremea asta. Am livingul plin de snururi si pungulite, n-am reusit sa dau jos tot lacul de pe degete si miroase a chimicale in toata casa, ultima serie nu s-a uscat si barbatu-meu e nefericit din cauza asta (adica el, regele neincoronat al neindemanaticilor, trebuie sa bage niste martisoare umede si lipicioase intr-o punguta mica. Acum stiu de ce nu s-a facut ginecolog). Am trei ore de somn in spate si o ura generalizata pe toata lumea. Dar daca imi joc cartile bine cred ca imi fac o mica piata de desfacere printre fetele de la birou. Toate mi-au admirat cerceii :). There is hope yet. Iar la anu' o sa incep sa fac martisoare din ianuarie, mai ales ca acum stiu cam cat timp e necesar pentru fiecare dintre modele. Da, m-am lansat. Pe chestia asta ma duc la culcare ca nu mai tin capul drept. Si dupa asta trebuie sa gasesc un lipici superstrong pentru magneti.

AM UN CITITOR!

IUHUUUUUU. Am un cititor. Adica unul benevol. Adica nu barbatu-meu care nu capata daca nu-mi citeste ineptiile. Si nici sora-mea care... e sora-mea, asa i-a fost soarta. Life is good.

Later update: Pisoiu' meu moale si pufos m-a intrebat ce nu capata. Ma intreb daca exista emoticoane cu ras malefic ca ar fi fost numai bun unu' de-ala.

IN AL NOUALEA CER

Am snururi de martisoare. Sute. Ma simt industrie de resort. Industria de resort rade de se strica. Industria de resort are sute de mii de snururi, nu sute. Dar eu sunt o industrie mai mica, asa, de fotoliu la televizor. Si am facut martisoare in forma de caracatite si crocodili. Sunt dragute rau da' ma intreb eu, oare cui ii poti da asa un martisor? Soacra-tii? Nevestei politaiului? Sper sa aiba simtul umorului. Sau sa sufere de albeata si sa creada ca-s ghiocei. Voi ati vazut ca la tarabe, prin piete, sunt maxim 10 modele care se repeta obsesiv de la un vanzator la altul pana la greata? Pai daca nimeni nu vrea crocodili, normal ca sunt numai 10 modele pe piata. Ah, cum voi penetra eu industria cu caracatitele mele cu picioare colorate. Ce boom va fi si cum vor mai scrie ziarele despre mine :). Daaaaaaaaa, si cand caracatitele alea vor purta cercei din sticla si margele, atunci planul meu diavolesc de cucerire a universului cu gablonturi si fleacuri va deveni realitate. Iar eu voi stapani lumea. Acum ma duc sa-mi iau pastilele ca mi s-a infierbantat capul si iar ma decoreaza astia cu o camasa de-aia cu maneci mult prea lungi si ma baga la izolare. Si n-ar fi asa o problema dar risc sa ratez 1 martie.

L-AM PIERDUT PE GIGEL

Aveam si eu un gigel care pretindea ca e interesat de ce balauresc eu p-aci. Suspectez ca ideea era ca si eu trebuie sa fiu interesata de ce balaureste el. N-am fost. Deci nici el nu a mai fost. Deci, nu. De azi iar sunt singura la batut de campi. Deci, da.

LA TRANTA CU AUTORITATILE

Sau cum ti-o iei ori de cate ori vrei sa faci o fapta buna. Ma duc eu dis de dimineata la Registrul Comertului Ilfov sa ajut un prieten, scotian de felul lui, sa plimbe niste hartii dupa modelul romanesc. n-o sa pierd vremea povestind despre cele X formulare care cereau cu minuscule diferente fix aceleasi date, de lipsa de informare, de faptul ca era numai o fereastra de jumatate de ora in care fraierul platitor de taxe putea sa dea specimenul de semnatura in fata fufezei-sefa de acolo, de coada si mizeria umana. Pe astea le stiti si voi. Dar stand noi umil in fata individei care procesa hartogaria, ne pune asta o intrebare uluitoare: United Kingdom e in Uniunea Europeana?
Am si eu o intrebare: Creierul ei e in cap? Ca sunt vreo cateva in borcan la Medicina Legala si suspectez ca unul ii apartinea pe vremuri.

RECTIFICAM

N-o sa ghiciti niciodata cine m-a sunat azi de dimineata pe nepusa masa. Snururile de martisoare! Da, dom'le, se poate. S-au straduit si s-au straduit pana cand au mai gasit pe undeva ascunse snururile pe care eu le doream. Ca sa vezi ce mult inseamna tineretea, entuziasmul si un sut moral in the back side.
Multumim reginelor snururilor pe aceasta cale :). Sa spun, oare, ca daca la celalalt capat era un barbat si nu o femeie, nu cred ca ar fi facut efortul de a ma multumi pe mine, client banal? Cel putin asa se vede din partea asta. Deci, da.

SUNT DISTRUSA

Stiti cand ma laudam ce doua maini dibace am eu? Si cum voi popula eu pamantul cu martisoare si bla bla bla? Ei bine, personajele, de altfel binevoitoare, care trebuiau sa-mi furnizeze atisoarele specifice nu mai au marfa pe stoc. Chestie pe care mi-o spun acum, a saptea zi dupa scripturi cand nu mai e nimic de facut decat sa merg la vre-un pietar si sa iau nenorocitele alea de ate la niste bani de mai bine luam martisoarele cu totul. Oh, viata nu mai are rost. Ok, ok, e melodramatic, da' ma enerveaza! rau!

COMPARATIE

M-am dus vineri cu o prietena la targul de moda si alte cele de la Romexpo. De unde am achizitionat o prea-minunata geanta retro din carpa, pardon, goblen industrial, cu portfard din acelasi material. Se spala la masina. E prea minunata si de multa vreme imi pusesem in cap sa ma cadorisesc cu asa ceva visand la ziua aia varatica in care eu, fara nici o grija, imi voi scoate geanta retro la plimbare. Am plantat-o in hol si azi mi-am adus aminte sa ma fandosesc cu ea la Animal-planet-show-u' de barbatu-meu. Se uita el din mers si total indiferent imi baga: asa avea si Tusi una cand eram eu mic.
Geanta mea de designer, trendy, plina de fite si de maxima moda, o compara el cu gloaba de sacosa de piata a matusa-sii. Unde esti, Tu, Dumnezeul gentilor si al pantofilor, sa-l traznesti in mod repetat pe eretic?

SUNT ULUITOR DE CREATIVA

Avand eu niste timpi morti si nestiind ce sa fac cu ei m-am decis sa ma apuc de lucru manual. Nu din ala de va hliziti voi acum. Fac martisoare. Si cand imi vor veni nenumaratele margelute si mimifute comandate voi face si cercei, margele, brose, inele coliere si alte zdranganele. Aratoase, sper. Am niste idei. Am timp. Nu am chef de altceva. Pisoiu' crapa de treaba si nu ma baga in seama. La targuri si expozitii nu mai am voie sa ma duc ca am speriat toti banii. Deci ma bricolez. Intrebarea e: cui vand eu preafrumoasele creatii? Si cum? Intre timp, cele 3-4 duzini de colege ale lu' barbatu-meu vor receptiona de azi intr-o saptamana ceva modelat, pictat, lipit, cusut de mandea. Sper sa fie niste doamne si sa nu-i arunce cu obiectele in cap dar, just in case, o sa-i zic sa-si ia umbrela. Dupa care am o sumbra viziune a mea oferind la fiecare zi de nastere, nume, nunta, botez, inmormantare, 23 august si alte sarbatori de mare interes national si international cate un frumos set de colier, bratara si cercei bricolati de Je. Pe urmatorii 50 de ani sau pana cand imi ascunde careva cutiile cu margele.

FIREEEEE!

Ne uitam in doru' lelii la TV la Stapanu' Inelelor, partea... nu stiu. Aia buni se bateau cu aia rai si erau in minoritate, respectiv in pierdere. Se regrupeaza si incearca o ultima miscare menita sa le salveze cururile. Scot arcasii la inaintare si zbiara: FIREEEEEEEEEE...
Intrebarea 1: Oare baietii de facura filmul stiau ca inca nu se inventasera armele de foc?
Multumesc pe aceasta cale Pisoiului care a remarcat chestia si mi-a comunicat si mie. Se pare ca eu ma uitam mai in doru' lelii decat el.
Intrebarea 2: Daca nu zbiara "fire" ce-ar putea zbiera? "sloboziti sagetile", "bagati intens". Ziceti voi asta pe limba lor.

HUH?

Iese sor'mea de la examen cu prietena si colega ei de suferinta si, lalaind pe drumul spre casa isi aduce aminte sa-i zica ultimele noutati:
- Stii ca x a nascut o fetita cu 24 de degete?
- Unde?
- La Spitalul Judetean.
- Nu, unde are degetele?
- Cum unde? La maini, picioare...
- Asa si?
- Pai cum si?
- Ce-i asa grozav in asta?
- Pai are 24 de degete...
- Pai si tu cate ai?
- 20, da' tu?
- ...?

DOMNUL VALENTIN DRAGOBETE

Mi-ar placea sa intalnesc un nene pe care-l cheama Valentin Dragobete in acte. De la ma-sa lui, nu prefabricat la batranete. Si care sa aiba ca hobby cupidonismul. El, de fel, e mecanic auto. Sau inginer in fabrica. Il vad putin murdar de ulei si nu prea bine adaptat vietii de azi. In timpul liber e match-maker. El nici nu stie ce inseamna asta, dar o face din vocatie. El i-a facut cunostinta vecinei aleia dragute de la etajul 3 cu baiatul cel nou de la munca si acum ei au copii impreuna. Si, mai demult, tot el i-a gasit cumnatei lui (o scorpie!) un baiat bun care, 23 de ani mai tarziu inca ii suporta hachitele. Si cand prietenul lui a ramas vaduv mult prea devreme, domnul Dragobete i-a atras atentia ca invatatoarea de la scoala copilului lui se uita cam lung dupa el. Or mai fi si altii dar nu-i stiu eu. Totusi, de sarbatori, la masa lui se aduna vreo 8 cupluri carora le-a fost nas de cununie.
Domnul Valentin Dragobete nu exista. Dar nu ar fi dragut sa “play Cupid” macar o data pe an in loc sa dam de bunavoie o zecime din venitul lunar pe o inutila inima de plush?
De Valentine’s nu vreau daruri fara continut. Dar, aviz amatorului, asta nu inseamna ca nu vreau daruri!

GREVA LA PARCARE

Ieri am facut de la birou pana acasa 6 minute. Queen on Earth, parol, sa moara. Da’ aia cu parcarea in fata blocului e din alta poveste asa ca am dat ture nenumarate pana am reusit sa gasesc un loc bun de parcat un Smart in care mi-am inghesuit curul cel lat de break. Din cinspe miscari. Daca aveam un bob de orez sub roti, puteam face arta miniaturala pe el asa de fin ma miscam sa nu belesc gipanu' care se lafaia de-am-pulea pe doua locuri. De maine imi trag un june d-ala cu pectorali ca in filme sa-i arunc cheile cand vin acasa, sa-si bata el capul pe unde s-o parcheze. De preferinta nu prin Zabrauti.

MDA

De la o vreme, la mine deci-ul s-a schimbat in mda. Probabil ca e o masura a importantei mele trecute si prezente. Nu orice subiect lipsit de importanta si grandoare ma mai poate determina sa deschid gura si sa emit o fraza cu cap si coada. Acum mormai ceva de neinteles din coltul gurii, demarand cu mda sau cu ntzz, functie de sentimentele mele de moment pentru subiect. Desigur, nu e necesar sa fiu si inteleasa. Mda sau ntzz sunt suficiente pentru directia generala a parerii mele asupra subiectului. Imi imaginez ca pe viitor exprimarile mele minimaliste se vor rezuma la diverse tipuri de (s)clipiri, languroase, fomicioase sau fulgeroase. Cam ca la pisici. Ati vazut vreo pisica neinteleasa?

SARE, ZAHAR SI GRASIMI

Mda, trebuie sa slabesc. N-am voie sare, zahar si grasimi. Alo, daca m-aude cineva, nu mai lasati doctorii sa se uite la televizor ca ei chiar cred. Am voie apa. Plata, cu lamaie. In loc de cele 3 mese pe zi. Si doua gustari. Tot din apa. Plata cu lamaie.

Head & Shoulders

Ii dau lu' Fiintu' copy paste dintr-un blog (scuze, nu mai stiu al cui era) cu care-mi treceam orele la munci: "Vă ziceam că mama e profesoară. Ieri-seară corecta nişte lucrări şi gândea cu voce tare: Mă, care-s şansele să am la mine în clasă, ca nume de familie, Gândac, Mătreaţă şi Aurâtei la un loc?"
Fiintu', om intelectual de felul sau, isi aduce contributia: "Matreata am si eu o studenta + alte nume de cursanti: Coita, Puleac, Floca, Bizdoaca, Stefancelmare etc."
Cuget ca matreata o fi terminat liceul de cand a ajuns pe blogul de-l citeam eu si s-a dus la facultate la barbatu-meu. Ce lume mica, dom'le! Sau matreata mamei blogaritei e sora mai mica a matretei lui barbatu-meu: matretica. Recomand sampoane specifice.

NETU’ MA-SII

Mda. Netu’ merge cu galci. Evident, eu sunt de vina. Ca doar specialistu’ lu’ peste de la UPC ne-a zis ca avem firele bolnave, da’ eu sunt rea si nu-l cred. Desigur, el ne-a zis ca avem firele bolnave inca dinainte sa le masoare, verifice sau ce-o face el acolo. De ce sunt bolnave? Ca eu, in dusmania mea, le-am tras prin pereti cand faceam casa ca sa nu am matze insirate prin toata casa. Si acum, ce ciudatenie si anormalitate din partea mea, nu vreau sa am fire noi si moderne care sa-mi traverseze/decoreze sufrageria in drumul lor spre birou. Sunt o scorpie, de acord. Dar am si eu o intrebare. Daca firele trase de mine prin pereti sunt stricate cum se face ca totusi avem net in marea majoritate a timpului?

GHEBE

Noi suntem fani ciuperci in cele mai diverse forme. Cu buzunarele goale visam cum ar fi sa avem un restaurant in care sa servim numai chestii cu ciuperci. Evident, nu avem nici bani si nici experienta. Da’ batem si noi campii.
Asta toamna am avut o revelatie. Pe marginea drumului pe DN1 sunt babe care vand ghebe. Deci, oprim si cumparam ghebe. Din doua locuri diferite. Cam scumpe, da’ ce sa faci, iubim ciupercile. Le-am lasat o zi in frigider ca aveam alte activitati, inclusiv sa raportam familiei ca nu ne-am dat cu cracii in sus pe shusha. Evident ca ma laud ca am luat ghebe – moama, ce tare sunt eu si ce gospodina. Aflu ca ghebele trebuie preparate rapid ca fac viermi. Ale naibii ghebe. Next day, duminica, ne pornim voiniceste la curatat, spalat, preparat ghebe. Ca noi lucram industrial. N-am vazut in toata vietisoara mea atatia viermi cati am vazut in duminica aia. Ore in sir ne-am straduit sa separam proteina din carne de cea din ghebe. Cumplit de multe ore mai tarziu (si cu stomacul chircit) ne-am ales cu doua pungi de ghebe la congelator. Sau poate erau 3? Nu mai tin minte daca le-am calit sau poate le-am fiert, sau le-am pus pur si simplu in pungi. Nu mai vreau ghebe decat daca mi le da mamica la borcan conservate cu ulei si piper. O nebunie. Partea proasta e ca face cam 3 borcanele amarate pe an. Cate 1 de caciula. N-are materie prima. Da’ stie taticu’ niste locuri in padure unde gasesti niste ghebe mici si dragute, in buchetele, asa, de le poti pune pe palarie. Si mai stie niste locuri cu fragi. Mamica face si dulceata de fragi. Tot cate 3 borcanele, cate 1 de caciula. Mi-e dor de acasa.

CIUPERCI

Mama, ce ne plac ciupercile. Am luat o ladita de 3 kile de la Metro (asta in afara de nenumaratele conserve). Acu’ trebuie sa le prepar, sa le fac ce le-oi face ca astea nu tin. Numai ca imi pare rau ca nu am luat si o ladita de portocale. Fiintu’ n-a vrut, ca nu le mancam noi asa repede. De atunci am dat cam juma de million pe fructe. Sa-l …! Ca portocalele tineau macar pana acum. Si ar fi costat cam 20 ron. Simte cineva diferenta?
In fine. 3 kile de ciuperci de spalat, curatat, pregatit pentru diverse semi-preparari. A durat cam cat i-a luat lu’ barbatu-meu sa curete 6 cartofi si sa traga chiulul cat a incaput de la vajnicele indatoriri casnice. Adica vreo ora jumate. Nu mai curat ciuperci cate zile oi avea. Sau pana data viitoare cand imi voi aminti cu nostalgie ce bune sunt. Ale naibii ciuperci.

LA METRO

Duminica am plecat la Metro, Brico, Ikea. Ca asa sunt eu, fac niste tururi de forta cu niste liste interminabile in brate (tura asta am aproximat-o la vreo X00 ron si am luat si cardul, just in case) si la sfarsitul zilei sunt out. Dar am economisit timp si bani ca nu mai trebuie sa merg acolo… vreo 3 zile. Prima pe lista: Metro. De unde luam tot ce era pe lista si muuuuuuuuuuuuuulte altele. Peste 3 ore. Peste … mi-e rusine sa spun cati bani. M-am cocosat. Si ma jur ca tot ce am luat ne trebuie. Ma rog, nu sunt convinsa ca erau vitale 12 cutii de conserve de ciuperci da’ daca nu dadeau si mai putine? si, oricum, tin pana in 2010 sau cam asa ceva. Si daca da razboiu’, ceea ce nu e exclus avand in vedere ce vremuri de c… t traim, apoi o perioada vom putea savura conserve de ciuperci. Pe urma mai vedem. Dupa Metro si cu bugetul relaxat de gol ce era am plecat acasa. Nici chifteaua suedeza nu ne mai suradea. A facut barbatu-meu 6 drumuri sa care tot de la masina in timp ce mie mi-a luat muuuulte ore si muuulta organizare sa conving toate diversele sa intre in congelator, frigider, dulapuri, cutii etc. Dar ma simt uluitor de eficienta. Am munti de ciuperci.

PORTOCALIA

Vreau sa ma mut in Portocalia. Sa stau cu dansa-n sus all day long. Sa-mi pice portocala malaiata gata decojita. Sa plantez maslini. Si cactusi. Sa-i culeaga altii. Sa-mi trag un bananier langa piscina si, ocazional, sa sufar de arta. Sau de artizanat. Sa nu trebuiasca sa-mi incui usa la casa. Sa am soparle prin curte. Sa n-am gandaci. Sa mi se cocoseze gardu’ de plante cu flori. Sa fac dulceturi exotice. Sa ma duc dimineata in poiata si sa strang oua pentru micul dejun, iar legumele sa vina din gradina mea. Sa mancam sanatos. Sa fim bronzati. Sa mearga netu’ (asta e pentru el, evident). Sa am mii de carti peste tot. Vechi. Noi. Sa am un motan mare, lenes si iubitor. Deja am un motan mare, lenes si iubitor. Biped. Ma gandeam la un patruped.
Noi stam la bloc.

AVANSATI INAINTE

Mai zilele trecute am ouat o chestie si de atunci nu mi-o pot scoate din cap: parasuta stricata. Cine-a ranjit un pic sa ridice doua degete.

INCHINACIUNE CATRE DACIA

Ieri n-aveam treaba, deci ma dadeam pe net. Si citeam blogul unei gagici mult iubitoare de rotile ei de dacie. Ma jur pe steag ca ani de zile am zis acelasi lucru. Pai, puii mei, are volan, are roti, imi face treaba, ce mai vreau de la ea. Da’ cand fu sa ma marit, in ziua aia glorioasa cand eu eram in 25 de kile de fuste si nu incapeam la volan si Fiintu’ trebuia sa ne conduca cu mandrie in Cismigiu sa ne tragem in poza cu verdeatza intru nemurirea noastra, l-am bagat in toti mortii si ranitii in gura mare la universitate cand am descoperit ca nu poate manevra chestia aia suava numita dacia break contemporana cu Eminescu. Asa ca, nu mai am dacie, am ford, la mana a 239207432980556-a, dar pe care o poate conduce si stalpu’ casei. Mesaj catre gagica cu dacie: cand vei upgrada de la dacie la masina o sa crezi ca ai murit si ai ajuns in rai. Geamuri electrice, nu mai asuzi ca tractoristu’ cand tragi de volan, ai frane pe bune, ai ABS ai tot felul de dracii care nu stii la ce-s bune, nu te trage curentu’ pe la usi. Basca, ai spatiu. Partea proasta e ca dupa ce ai platit-o cu sange constati ca nu te mai induri sa o pui la munca cum puneai dacia. Cu Tzampilica (asa o chema, odihni-i-s-ar rotile) veneam cu toba taras de la tara in fiecare vara. Cu asta nici nu-mi trece prin cap sa ies de pe asfalt. Ce-am innebunit? Acum Tzampilica se cheama femeia de ne scoate din mizerie o data pe saptamana. Si nici ea nu are geamuri electrice, se porneste greu si da rateuri.

ARDE-NE-AR FOCU’

Aseara, Fiintu' era sa dea foc casei. In bucatarie fiind, executa o supa la plic in timp ce eu ma uitam pierduta in zare sau faceam ceva la fel de inteligent cand ma trezesc ca incepe sa zbiere. Ma uit. Manusa aia de luat oala de pe foc ardea voiniceste. Fiintu' zbiera tinand manusa de coltul nearzator si uitandu-se paralizat la mandea. Incep sa zbier. Fiintu' da sa arunce manusa in cosul de gunoi. Cos de plastic plin cu gunoaie diverse frumos arzatoare. Chiar ca incep sa zbier. Reusesc sa-l conving sa arunce manusa pe gresie. Nu mai apuc sa-i zic sa puna o oala cu gura in jos peste manusa ca sa-i ia oxigenul, ca-l vad ca se suie cu papucii, cu talpi de plastic, desigur, pe manusa. Am dezbatut indelung cu mama pe tema asta. De ce nu ati aruncat manusa in chiuveta? Cum sa-i zic ca erau vasele in chiuveta pana la tavan? Ca doar noi avem masina de spalat vase, problema ca e masina asta nu e capabila sa le si ia de pe unde le depozitam noi sperand sa se auto-curete. Pai, aveam niste legume… o salvez eu gratios. Nu ma intreb daca s-a prins ca treaba nu era cusera sau a luat-o de buna.
Sa revenim. Acum avem o manusa pe jumate arsa pe gresie si papucii lui barbatu-meu plini de scrum pe talpi. Eu scot fum pe nari si presimt un atac de aplopexie auzindu-l…. “da’ tu n-ai vazut ca arde?” “Pai, manca-ti-as ochii lu matale de …. (aici inserati cuvinte obscene dupa bunul dvs plac), cine facea supa, recte cine se juca la foc? Eu sau tu? Mars cu manusa la chiuveta din baie si las-o in apa niste ore sa nu mai faca vreo scanteie, ceva.” Ihim. Se duce cu obiectul in baie, face talpi negre pe traseu, uda manusa si mi-o aduce picuranda la nas pentru demonstratie. WTF?
Am plecat ca ma lasau bateriile.

BLOGOTERAPIE

Sau terapie prin blog. E mai ieftin decat la terapeut/psiholog sau cum s-o chema ala de se presupune ca ar fi capabil sa ma trateze. Desigur, nu are de ce ma trata, doar sunt perfect sanatoasa. Ceilalti sunt anormali. Toti ceilalti.

Personaj de frunte: barbatu-meu. El ma enerveaza. Il iubesc, desigur, da’ ma enerveaza. Cu motiv. Fara motiv. Ma enerveaza. Nu se misca cu talent. Nu raspunde la comenzi. Exista. Da-l iubesc. Mare noroc are el cu mine, ca daca nu-l iubeam eu…. il iubea alta. Matusa-sa. Pentru femei maritate care stiu ce-i aia: un fel de uber-soacra. Asa se scrie UBER? Asta nu e de bine.

Evident, asta nu se petrece in fiece zi ca ar trebui sa ma las de job si sa dau in taste 24/7. Strict terapeutic, evident.

Contradictia in termeni: eu nu ma pricep la chestii de-astea cu SEO, tags, meta (le-am copiat random de pe un blog care parea ca stie ce zice – da’ eu nu stiu ce zice) asa ca blogul mi-l face si supervizeaza cu ochi parintesc… ei bine, EL, personajul, barbatu-meu. Ca eu nu stiu cum sa fac si fara el varianta mea de blog ar fi o agenda de prin 2000 toamna, de mult expirata, in care ma dor degetele de atata tinut pixul strans. Minitehnicus, pe numele sau secret. Pisoi sau Bibistroc cand sunt buna cu el. Fiintz, animal planet si multe altele ireproductibile cand nu sunt buna cu el.

Asta fu “de ce”-ul.

“Cand”-ul e cand imi vine.

Concluzie: imi fac blog in care il boscorodesc pe barbatu-meu care are grija ca blogul asta sa fie functional. E masochist, parol. Da’ cel putin nu-i mai tziuie urechile. E si asta o treaba. Da’ daca-l prind ca-mi cenzureaza logoreea… tulai, Doamne, ce-o sa-I patzeasca organismul. Dragut e ca, zice el, o sa mi-l faca cunoscut. Am dubii. In primul rand ca el inca nu stie cam ce vreau eu sa zic aici. In al doilea rand, v-am mai zis: nu se misca cu talent. Da’ eu sunt femeie batrana asa ca sper ca nu va trebui sa invat eu de-astea tehnice.