MARITIS

Nu, nu al meu, eu m-am maritat o data, imi ajunge. Dar am o prietena, ne stim de mai bine de 20 de ani, care simte nevoia sa se marite. Evident, ea sade cu omu' ei de cand mos Adam si Eva, da' acum o mananca sa se legalizeze, sa-l faca si pe el un barbat cinstit. Toate bune si frumoase daaaaaaaaaaar, m-a promovat pe mine pe post de consultant specialist in nunti. Adica de vreo 6 luni daca nu mai mult ma suna de trei ori pe zi si o data noaptea sa ma intrebe Dumnezeu stie ce.
Cat beau invitatii standard. Cate feluri de mancare ar fi bine sa dea. Ce muzica sa puna. De unde stie ea cand sa fie muzica de mancare si cand sa fie muzica de dans. Cat costa o rochie de mireasa. Dar accesoriile? Dar costumul mirelui? Oare pana pe la ce ora ar trebui sa tina nunta ca sa fie declarata un succes? Si de la ce ora sa porneasca. Dar eu ce restaurante ii recomand?
Si asta nu-i nimic, intrebarile de mai sus sunt numai varfuri de iceberg, fiecarui varf de acest fel urmandu-i injunghieri repetate in urechea mea nevinovata.
Ce bauturi tari sa dea si in ce cantitati? Cat Martini bea o persoana? Dar whisky? Dar lichior? Ei ii place lichiorul, oare sa ia de mai multe feluri? Si a descoperit ea o bautura, ceva cu ciocolata, ar vrea sa ia cam cate o sticla de cap de invitat. Doamne, de ce nu comercializez eu bauturi ca dadeam lovitura. Mai interesant e ca daca raspunsul meu nu i se pare destul de satisfacator, ma mai suna inca o data peste vreo cinci minute cu aceeasi intrebare, poate capata altul.
In alta ordine de idei, daca nu se potoleste, invitatii aia vor fi toti prastie, pulbere si muci din prima jumatate de ora. Am o imagine apocaliptica cu o hoarda de stimabili la tol festiv borand prin colturi de atata amar de bautura. Pacat de bautura.
Ce ma uimeste pe mine e ca ea tine minte nunta mea (pe care se pare ca o ia ca reper, numai ea stie de ce) muuuuuuult mai bine ca mine. Stie ce-a fost de mancare, ce s-a cantat, toate draciile. Eu habar n-am si nici nu ma pasioneaza.
Mi-e frica sa ies cu ea la plimbare ca mi-e teama ca ma va scoate din minti cu pistonatul ei continuu fortandu-ma sa o calc, din greseala, desigur, cu masina. Pana trece nenorocirea asta, invazia asta de lacuste, criza asta numita nunta ei, planuiesc sa ma mut pe o insula pustie fara telefon.
Dar pentru ca e prietena mea nu-i voi posta aici numele complet, adresa si numarul de telefon. Inca.

RADACINI

Stiti voi toate speculatiile si discutiile acelea stiintifice despre locul/continentul unde a aparut primul om/humanoid de pe planeta? Teoria zice ca acest continent ar fi Africa, banuind eu ca s-au copt mai repede maimutz-omuletii de acolo din motive de caldura excesiva. Ei bine, banuielile mele au fost confirmate, fara putinta de tagada, sambata cand, pregatindu-ne noi sa mergem la o petrecere, imi vad dintr-o data Pisoiu' topaind prin casa gol pusca si decorat cu toate margelele, colierele si bratarile facute de mine in ultimele doua saptamani. Sa nu fi fost alb-hartie ai fi jurat ca numai ce i-a cazut coada si e inca pe dieta de banane. Voi regreta mereu ca nu l-am imortalizat, he was a view to remember. Ii mai lipsea o carpa rapciugoasa pusa estetic in jurul soldurilor ca sa semene leit cu actorii din filmele de aventuri de acum vreo 40-50 de ani, alea in care aventurierii albi europeano-americani se ratacesc prin Africa si decid sa se faca Mare Sef de Trib peste vreo sleahta de negrisori pentru simplul motiv ca femeile se dadeau moca.
Ma gandesc sa folosesc imaginea in vre-un afis pentru popularizarea de margelute. Ceva de genul.. "chestii atat de misto ca si barbatii vor sa le poarte". Daaaa, mi-am gresit menirea, facator de reclame trebuia sa ma fac, poate asa nu mai auzeam de multe ori pe zi cat de constipate sunt femeile in general si romancele in special, mai ales ca am impresia ca e contagioasa. Constipatia, zic.
Si ma mai gandesc sa ma duc sa cuceresc vreo Lume Noua, daca oi mai gasi vre-una. Margele am, vise de marire am, bastinasi goi si doritori de margele imi mai trebuie. Da' apa de foc nu le dau ca o beau eu.

DESPRE (NE)FERICIRE

De la o vreme am drumuri bi-saptamanale la posta ca sa duc sau sa iau colete diverse. Si m-am imprietenit cu postaritele/postaritii, sau cum li s-o spune. Si, fiind noi prieteni, pana se descurca ei in hartii schimbam amabilitati. Toate bune si frumoase, dar am o suspiciune ca ne-am imprietenit cam prea tare, pentru ca azi mi-am dat seama ca sunt la curent cu toate bolesnitele, necazurile si diversele probleme ale fiecaruia dintre ei. Stiu exact in ce relatii este aia cu vesta grena cu soacra-sa si ca ala mic al tipei din dreapta face numai nenorociri la scoala de se duce ma-sa saptamanal sa dea ochii cu invatatoarea, ca tipu' ala mai subtire si mai spalat are o unghie incarnata si de-aia nu-si ridica cucu-rucul de pe scaun si le trimite pe fraiere sa care colete. Mai stiu si de baba din biroul de langa ca a gatit niste varza a la Cluj ieri si aseara au mancat-o nesatuii aia pe toata, deci azi trebuie sa treaca din nou la cratita.
M-am surprins si pe mine, de nenumarate ori, vaitandu-ma sau povestindu-mi problemele. Ce placere om avea noi sa impuiem urechile celor din jur cu problemele noastre? Sunt mai putin ale noastre, se rezolva mai iute? Ca rareori aud pe cineva spunand ca-i e bine, ca e fericit ca un purcel in noroi si ca nu are nevoie de nimic. Suntem un neam de vaitatori. Pe de alta parte, cand sunt fericita, stau muta si cu un zambet tamp insirat pe fata, nu-mi vine sa-mi popularizez fericirea, poate de teama sa nu o pierd.

A VENIT ZIUA Z

Stimate rubedenii, prieteni, vecini si unicule cititor voluntar,

A iesit puiul de strut! Toata noaptea ne-a tinut treji cu piuitul lui ascutit dar, spre dimineata, a reusit, in fine, sa iasa din coaja. Suntem foarte mandri de el, e mititel, zburlit si frumos si noi o sa avem grija sa se faca mare. Stim ca si voi ne doriti sa avem un pui de strut vioi si rotofei, asa ca, va invitam pe:

HypnoticParade by Milioana

sa ne dati o mana de ajutor la cresterea lui.

De asemenea, oricine va da de mancare la strut pe perioada lunii martie va primi o reducere de 10% din valoarea boabelor. Tentant, nu?

OTV

Urmand direct sirului de freackish things de la televiziunea de garsoniera a lui dan senzationescu, am aflat ieri dimineata, total shocata, ca Pisoiu' meu e "Barbie girl". Impacandu-ma oarecum cu ideea am tras urmatoarele concluzii:
1. Pisoiu' meu e macho rau daca-si permite sa zbiere prin bucatarie in timp ce face omleta duminicala "I'm a Barbie girl, In a Barbie world" fara sa-i fie teama ca-i stirbeste masculinitatea.
2. Pisoiu' meu e o fiinta onesta care nu se teme sa-si recunoasca inclinatiile - marturisesc insa ca nu-l banuiam de asa ceva :).
3. Mi se pare foarte kinky sa "undress him anywhere" (desi fanteziile mele de la micul dejun implica de obicei servirea ceaiului in pat si nu dezmatarea in locuri publice) dar in ceea ce priveste pieptanatul, poate sa se linga pe bot, e baiat mare si o sa se pieptene singur.

Pentru cine nu stie la ce ma refer....
I'm a Barbie girl
In a Barbie world
Imagination
Bla bla bla

You can brush my hair
Undress me everywhere (asta-i partea kinky!)
De-abia astept weekendul viitor, cine stie ce mai aflu.
Si, mai ales, de-abia astept sa vina vara - e mai usor de dezbracat :).

P.S. Am uitat un lucru important: I'm a Barbie girl a urmat imediat dupa seara de sambata cand s-a oferit voluntar sa ma ajute sa fac un siraj de margele. Probabil ca dupa postarea asta pot sa uit de ajutor la margelit.

A mai ramas o singura zi.

VINERI 13

Mi-e grozav de frica de vineri 13. Nu de 13, nici de vineri. Dar vineri 13 e malefic cu acte. In fiecare vineri 13 imi vine sa ma dau bolnava dar mi-e frica sa nu tentez soarta. Imi vine sa ma ascund sub pat dar patul meu sta direct pe podea. Imi vine sa fac un legamant al tacerii de o zi dar ma mananca limba. Si nu stiu cum se face dar in zilele de vineri 13 sunt ocupata pana peste cap cu tot felul de chestii care ma fac sa alerg aiurea prin tot orasul boscorodindu-mi soarta cruda in loc sa stau pitita la mine acasa.
Nu mai vine primavara aia odata sa ma duc ca babele in parc si sa ma uite Dumnezeu pe o banca la soare vreo doua ore. In schimb am parte de 3 zile de vineri 13 anul asta. Pai, daca nu v-ati dat seama, asta e motivul pentru care suntem in criza. Prea multe zile de vineri 13 intr-un singur an, evident ca nu e semn bun. Hai sa mergem in grup la ghicitoare, sa haleste si gura ei aurita neste paine si sa ne minta frumos.
Mai sunt patru zile.

MEMORIES

De cateva zile ma trezesc messengerind in nestire cu umbre vechi. Pisoi, asta nu e pentru ochii tai :). Asta, pentru ca am avut ideea "geniala" de a revigora un cont dintr-o alta viata. E placut ca te tine lumea minte dar devine oarecum obositor sa tot spui fiecarei persoane in parte: m-am maritat, nu calc stramb pentru nimeni si nu, nici o cafea nu se poate. Ma gandesc sa dau un mass pe tema asta ca sa fie treaba oabla. Oare oamenii au atat de putina imaginatie incat nu-si pot inchipui ca o fiinta oarecare s-ar putea sa aiba mai multe fatete decat cea care le-a fost aratata lor? Era sa zic personalitati dar o dam in psihiatrie si nu ma pricep.
Mai sunt cinci zile.

THE FUTURE IS NOT MINE

As da cu computatorul de podea si mouse-ul l-as da la pisica. Monitorul l-as face suport de carti si mi-as cumpara un caiet mare, gros si cu coperti roz pe post de blog. Cati nervi si cata frustrare poate acumula un om in cinci minute de computer malfunction? Si de cate de-astea e nevoie inainte sa te razbuni sangeros pe ceea ce, in cele mai multe cazuri, e propria ta nestiinta? Ma simt depasita de tehnica, de ritmul in care se intampla toate in jurul nostru, de viteza careia nu-i mai fac fata. In mod evident, viitorul asta super-tehnologizat nu-mi place si nu-mi recunosc apartenenta la el, dar in lipsa unei idei mai bune, il iau ca atare, cel putin atata vreme cat il am pe Pisoiu' Minitehnicu' sa ma descurce.
Cred ca diseara o sa-i fac ceva bun Pisoiului ca tot el, saracu' m-a scos azi din chestia aia urat mirositoare cu iz de server error. Ca sa nu mai pun la socoteala ca de cand clocim oul de strut munceste pana la miezul noptii sa-i adune paie si viermisori si alte chestii bune pentru un bebe-strut. Si invata si cantecele noi - am eu o suspiciune ca de-aia imi mor florile, ca-l aud pe el fredonand.
Mai sunt sase zile.

FLORI VERSUS BURUIENI

N-am noroc la flori. Singurele chestii care supravietuiesc la mine si chiar se puiesc in disperare sunt niste buruienoase cu frunze verde inchis, care nu fac nici un fel de flori si pe care le-am pus in nenumarate ghivece pentru simplul motiv ca nu ma indur sa le arunc. Astea sunt cele care o duc bine. La nivelul imediat inferior e o hoarda de cactusi care nu face niciodata nimic. Stau, pur si simplu acolo, se umplu de praf si, ocazional, mor putreziti si put (de obicei cand o apuca pe Tampilica udarea saptamanala in loc sa-i lase in pace). Mai am niste chestii cracoase care dupa o gramada de ani in care nu au facut nimic au trintit, in fine, niste flori, in buchetele rosii, dar nu le vede nimeni pentru ca florile sunt toate cu fata la geam. Sunt lesinate dupa lumina si nu prea am de unde sa le dau. Un crin care face flori in cel mai bun caz o data pe an si cam atat. Si cand ma gandesc ca, acum un milion de ani, cand m-am mutat aici, mi-am transtit niste glafuri nesimtite tocmai pentru a avea unde sa-mi cresc splendidele flori pe care, in mod naiv, le previzionam. Splendide pe naiba. Ori de cate ori ma uit la ele ma apuca pandaliile. Dar nu ma indur sa le arunc. Ca altele n-am si nici nu cred ca ar supravietui, asa cum nici una dintre begoniile si cate altele cumparate din frumosul oras nu au supravietuit.
Mai sunt sapte zile.

CLOCIM UN OU DE STRUT

De ceva vreme, cei din jurul nostru au semne clare cum ca noi clocim ceva. Un ou de strut. In fiecare seara il luam in pat cu noi, la caldurica, ca sa nu se simta singur, si il tot mangaiem, ne gandim cum o sa-l botezam si ne contrazicem cu privire la facultatea pe care o va urma. Cred ca oul asta este primul proiect de lunga durata de care ne-am ocupat noi ca familie. Mai sunt maxim 8 zile.

AIIIIIIII, CE S-A SCOS

Vineri, Pisoiu' meu a fost rau. Da' rau. Rau de tot! Chestie care, de obicei, imi produce ceva fum pe nari si scormoniri de copita in tarana. Si eram furioasa moarta. Si nici nu puteam arunca cu ghetele de perete ca am varuit de curand. Frustrant, rau, ce mai incoace si incolo. Si vine el acasa, eu aveam vederea incetosata de atata fum ce-mi iesea din nari si imi intinde din usa neste trandafiri galbeni cu ceva bordura orange, frumosi rau. L-am iertat. Iar sambata mi-am cumparat pantofi asa ca l-am iertat de tot. Nu e soi rau Pisoiu' meu dar calca in strachini intr-un hal....

SUNT O GAINA

N-am curaj sa-i zic Pisoiului cat am dat azi pe cele doua colete cu margele pe care tocmai le-am primit si le-am insirat frumos pe birou spre fericirea discutabila a celor doi colegi ai mei, ambii barbati. I'm a chicken. Deci sunt o gaina. Dar o gaina foarte fericita ca are jucarii noi si, in acelasi timp, profund nefericita pentru ca am obligatii de toate soiurile zilele astea care ma vor tine departe de margelele mele iubite. Si eu care visam un weekend margelat...

LA MILOGEALA

Rau e sa fii, dom'le, la mila barbatului. De cata vreme ma tot rog la el sa-mi puna si mie pozele cu martisoare pe blog, sa ma laud si eu la populatie cu talentele mele de facator-de-fleacuri. Da' el e rau si nu vrea. Adica se da ranit, ocupat, obosit. Da, stiu, ocazional mai si munceste, da' eu ce sunt? Pasta de carnati? Nici aia nu intra singura in mat, tot trebuie ajutata. Si de cand sunt examenele, doctoratul si cursantii lui mai importanti decat martisoarele mele?

FIRMA DE DOI LEI

M-am trezit azi plina de harnicie si m-am apucat sa comand materie prima pentru margelele si cerceii pe care cu atata gratie si imaginatie ii fac eu seara cand stau la televizor.
Si intru eu on-line pe site-ul unei firme despre care credeam numai lucruri bune, comand margele de o suma X, care suma coincidea cu cea de la care ei se laudau ca fac transportul gratuit. OK, ma bucur eu ca scutesc niste banuti (va rog sa tineti minte ca eu sunt o neica nimeni care mai impusca un leu iar ei sunt firma maricica, cu magazine prin tot orasul, Unirea, Piata Amzei si cine mai stie pe unde), dar mare imi fu surprinderea cand primesc un e-mail de la o tanti de acolo cum ca promotia nu se aplica si la produsele pe care le-am comandat eu ci numai la produsele Y, altele decat ale mele. Ma jur pe chilotii rosii ai Pisoiului meu ca pe jaful ala de site al lor nu scria nimic de asta la oferta cu transportul, absolut nimic. Asa ca ii raspund lui madam spunandu-i cat pot eu de elegant ca sunt niste marlani si ca ma astept sa respecte oferta si-mi vine mie ideea sa dau un print la pagina ca sa se vada ca pe site asa scrie. Ma credeti ca, atunci cand am redeschis pagina (toata chestia a durat vreo 15 minute) oferta aia disparuse ca si cum nici nu fusese acolo vreodata? Cat de tarani pot sa fie astia daca se bucura la cei 2 lei pe care ii pot fura de la clientii aia prosti care comanda de la ei? Firma de cacat. Cine imi da un leu ii spun cum si se cheama firma de cacat, asta ca sa scot banii de la transport :).

Si cand te gandesti ca azi era baba mea. Uitati-va si voi ce frumos si cald e afara si in ce situatie de neam prost ma introbaga astia, sa-mi strice ziua.

EMOTIONAL ROLLERCOASTER

De la o vreme incoace traiesc intens. Ieri uram martisoarele, azi am revenit la sentimente mai bune dupa ce Pisoiul meu a venit cu vesti incantatoare vis-a-vis de reactiile colegelor lui la artisoarele oferite. Da, sunt un geniu al culorilor, o maestra desavarsita a bricolajului, regina margelelor si printesa cerceilor. Daca as coase decent la masina as face genti retro ca aia de care rade barbatu-meu) si sarafane chic pentru gravide. La culcare visez cercei si la sculare caut boabe de sticla si snururi colorate. E boala grea. Da' grea. Dar, ascunsa bine intr-un colt al mintii (da, aveti acum dovada faptului ca am mintea in colturi, bucurati-va, non-creativilor!) e o idee, un numar de obiecte decorative, unele anume, pe care le tot rod si le tot sucesc pe toate partile. Inca nu am curaj sa ma apuc de ele, poate spre toamna, cand indemanarea mea va atinge cote ceva mai inalte. E oficial, am obsesii.

I HATE MARTISOARELE

In vecii vecilor nu mai vreau sa vad martisoare. Sau, cel putin pana la anu' pe vremea asta. Am livingul plin de snururi si pungulite, n-am reusit sa dau jos tot lacul de pe degete si miroase a chimicale in toata casa, ultima serie nu s-a uscat si barbatu-meu e nefericit din cauza asta (adica el, regele neincoronat al neindemanaticilor, trebuie sa bage niste martisoare umede si lipicioase intr-o punguta mica. Acum stiu de ce nu s-a facut ginecolog). Am trei ore de somn in spate si o ura generalizata pe toata lumea. Dar daca imi joc cartile bine cred ca imi fac o mica piata de desfacere printre fetele de la birou. Toate mi-au admirat cerceii :). There is hope yet. Iar la anu' o sa incep sa fac martisoare din ianuarie, mai ales ca acum stiu cam cat timp e necesar pentru fiecare dintre modele. Da, m-am lansat. Pe chestia asta ma duc la culcare ca nu mai tin capul drept. Si dupa asta trebuie sa gasesc un lipici superstrong pentru magneti.