marți, 21 iulie 2009
CRIZA, DOM'LE
Am trecut de boaba cu numarul 200. Am trecut mai de mult dar am uitat sa anunt. Ghinion, anunt acum. Oricum nu intereseaza pe nimeni in afara de noi, si asta doar din motive statistice. Mai interesant e ca, dupa multa agitatie si o hoarda de migrene l-am dibuit pe domnul Swarovski - care nu era chiar asa de greu de dibuit, ca veni vorba - si acum nu mai ingras o mini-hoarda de intermediari - chestie care e destul de cool, nu? Asa ca unicul meu cititor ar trebui sa se bucure afland ca preturile mele, in continuare contin numai materiale si manopera. Da, moarte capusismului din industria margelutelor, voi fi dat o grea lovitura economiei de subsol.
POST-PORTOCALIA
M-am uitat azi pe postari mai vechi si am avut o revelatie: sunt constanta, dom'le! Adica nici inainte de Portocalia nu voiam sa merg in Portocalia si nici dupa ce am fost in sus-numita nu....
Sa nu fiu inteleasa gresit, n-am eu treaba cu mareata tara dar, exista un dar. Nu merge, nene, sa te preumbli prin strainataturi obosit si cu burta goala. Jumate din timp nici nu stiu ce-am facut. Tin vag minte ca fu misto. Tin al naibi de bine minte ca am fost mult peste pragul de oboseala absolut tot timpul. Si asta nu-i misto.
Da' tin minte una chestie cool de tot: pai aveau aia de-a mori eoliene... fratele meu. Paduri intregi. La noi de ce ma-sa mare nu se poate? Ca doar vanturi avem, gazosi suntem. Puii mei, cat de greu o fi sa montezi o padurice de magarii de-alea? Bine ca stam la mila lu' enel si conel si cum ii mai cheama. Ca veni vorba: enelu' nu-s ceva strainezi? Ha! M-a lovit revelatia. Pai daca portughejii cu spaniolii, cu italienii si cu toti ailalti au mori de vant, de unde sa ia si amaratii de ei pielea de pe om? De la romanica, ca aici e multi, e prosti si au nevoie de frigider, TV si AC. Parca era vorba sa zic chestii despre portocalia. Ei, nu fu sa fie.
Sa nu fiu inteleasa gresit, n-am eu treaba cu mareata tara dar, exista un dar. Nu merge, nene, sa te preumbli prin strainataturi obosit si cu burta goala. Jumate din timp nici nu stiu ce-am facut. Tin vag minte ca fu misto. Tin al naibi de bine minte ca am fost mult peste pragul de oboseala absolut tot timpul. Si asta nu-i misto.
Da' tin minte una chestie cool de tot: pai aveau aia de-a mori eoliene... fratele meu. Paduri intregi. La noi de ce ma-sa mare nu se poate? Ca doar vanturi avem, gazosi suntem. Puii mei, cat de greu o fi sa montezi o padurice de magarii de-alea? Bine ca stam la mila lu' enel si conel si cum ii mai cheama. Ca veni vorba: enelu' nu-s ceva strainezi? Ha! M-a lovit revelatia. Pai daca portughejii cu spaniolii, cu italienii si cu toti ailalti au mori de vant, de unde sa ia si amaratii de ei pielea de pe om? De la romanica, ca aici e multi, e prosti si au nevoie de frigider, TV si AC. Parca era vorba sa zic chestii despre portocalia. Ei, nu fu sa fie.
luni, 25 mai 2009
PANTOFI
Acum niste ani am intrat noi intr-un magazin apartinand unei fabrici de pantofi cu gandul evident de a ne mari efectivul de incaltari. Si ne falfaiam noi pe acolo cand, deodata magazinul a suferit de innegrire. Pentru necunoscatori, au intrat niste tigani. De-aia adevarati cu vesta, palarie si seminte. Ca ei merg la o nunta. Bravo lor. Si le trebuie pantofi. OK, si? Pai si... Pantofi tiganesti aveti?
Cine nu stie brandu’ “pantofi tiganesti” sa ma intrebe ca m-am documentat.
Si tot despre pantofi: Eram la Leonardo, cu ocazia uneia dintre multele lor promotii la care eu nu ma aleg cu nimic dar Pisoiu isi cumpara mai rau ca femeile. Si ma plictiseam de moarte uitandu-ma cum nu e in stare sa se decida intre doi pantofi virtual identici. Si m-am decis sa scurtez chinul si sa ma duc in partea cealalta a magazinului sa vad ce au la oferta in materie de incaltaminte si accesorii pentru femei. Asa ca m-am rasucit pe calcaie si l-am anuntat din coltul gurii: “Eu ma duc la femei”. Si in ziua de azi se hlizeste cand trecem pe langa Leonardo.
PORTOCALIA
Am o uriasa migrena/depresie/oboseala/sila. Nu vreau sa fac nimic pe lumea asta. Nici margelute. Ei, poate margelute vreau. In mod cert vreau sa nu ma intrebe nimeni nimic si sa nu ma sacaie nimeni cu nimic. Pentru asta insa ar trebui sa nu merg la birou unde menirea mea e sa fiu sacaita. Si sa nu ma duc acasa unde voi fi sacaita. Oare homeless-ii mai au locuri libere prin canale? Cred ca incep sa-i inteleg. Sunt fiinte deprimate care nu au mai avut unde sa se piteasca si s-au pitit in canal. Jumate din timp nici in Portocalia nu vreau. N-am energie pentru ea. Si nu vreau sa ma gandesc ca altii traiesc deja in locuri la care noi doar visam. Si asta fara sa faca nici un efort.
miercuri, 6 mai 2009
CUM NU MI-AM LUAT CANAPEA
Intr-o crunta conspiratie, mama si Pisoiu' s-au decis sa ne luam canapea. Pe mine nu m-au intrebat. Adica m-au intrebat dar nu le-a pasat ce-am zis. Pentru cine se intreaba ce-am zis, am zis: NUUUUUUUUU. Nu, merci, nu vreau canapea. Dar s-a decis. Adica s-a decis ca eu, desi nu vreau, o sa merg si-o sa-mi aleg o canapea (si anume nu pe aia pe care o voiam ci pe aia pe care o voiau ei!!!!!!)si o sa ma ocup sa aterizeze la mine in sufragerie.Aveti mai jos filmul.
24 martie 2009. Mergem sa dam comanda de canapea, masura speciala, sa intre in sufrageria noastra. Dau 2000 ron avans si suntem informati ca va costa ceva mai mult decat piesa standard (5200 ron) pentru ca trebuie sa-i faca modificarile cerute. OK. Livrare: 8 aprilie. Uraaaa, vine pana de Florii.
miercuri, 8 aprilie 2009. Nu vine canapeaua, nu ne suna nimeni, in general nu existam.
joi, 9 aprilie 2009. Sun eu, de mai multe ori, nu raspunde nimeni.
vineri, 10 aprilie 2009. Sun eu si la a nu stiu cata incercare imi raspunde o fatuca, plictisita de moarte si profund deranjata din dulcele ei somn. Unde e comanda mea? Pai, sa vedeti, ca e comanda speciala si dureaza. Pai cand am facut comanda s-a verificat in fabrica si s-a confirmat data de 8. Da, dar vedeti, nu e gata. Cand va fi gata? Pe marti. Intre timp le dadusem si un e-mail cu acelasi subiect, e-mail la care mi se raspunde ca va fi gata miercuri. Fara scuze, pardon, nimic. Il iau pe Animal Planet la 16 metri ca de ce e nesimtit si nu pune si el mana pe telefon sa incerce sa rezolve situatia in care m-a bagat fara sa-i pese daca eu vreau sau nu. Il doare profund. La basca.
miercuri 15 aprilie 2009. Iar nu vine canapeaua, iar nu ne suna nimeni, iar nu existam, iar il iau la 16 metri, iar il doare profund. De data asta in cur.
joi 16 aprilie 2009. Mi se raspunde, in fine, la telefon, si aflu (O, ce bucurie!) ca se va incarca azi si maine o am. Ma gandesc ca tot e bine ca o sa o am de Pasti. O s-o livram maine la prima ora, zic ei. Adica? La 10. Bine, perfect, e vinerea mare, am liber de la birou, o sa stau acasa de dimineata si merg la cumparaturi dupa ce vine canapeaua.
vineri 17 aprilie 2009. Ora 10 - nu vine; ora 12 - sun si aflu ca e pe drum spre mine; ora 14 - acum e pe rampa, se incarca (observa cineva sirul de minciuni?); ora 16.30 - doamna, avem multe comenzi, vine azi; ora 19 - soferul trece de trei ori prin fata blocului ratand de fiecare data banda de stanga descrisa cu lux de amanunte (il vedeam de la balcon). Ca sa respect adevarul istoric, Musiu (monseur, ma rog) si cu soferul se rateaza unul pe altul ca il trimisesem jos sa-l dirijeze pe bou. Dar boul, ca orice bou, nu e dirijabil. In fine, parcheaza, cam in 15 minute ajung doi indivizi cu jumatate de canapea in spinare, la mine, la etajul 7. Ma uit, nu avea speteaza. Unde e speteaza? Pai ati comandat-o fara. Nu zau?!?! Ia sa vad ce schita aveti voi? Confruntam schitele (a mea si a lor) si, minune, pe desen canapeaua are speteaza. Unul dintre carausi, mai brunet si plin de tupeu, in cearca sa-mi explice cum ca eu nu stiu sa citesc o schita (sunt arhitect de vreo 15 ani numai, ma intreb daca asta ma califica - sau poate ca 4 clase primare si ceva carausie sunt o scoala mult mai buna cand e vorba de inteles un plan simplu). Celalalt pricepe cum sta treaba, suna la magazin, ii explica sefuluide magazin ca sunt idioti, ia canapeaua in spinare si pleaca. Evident, mie nimeni nu-mi zice nici pardon, nici da-te mai incolo, nimic. Iar il iau la 16 metri pe marele amator de chilipiruri si de chestii facute pe nervii mei. Iar il doare. Tot acolo. Evident, nu am facut cumparaturile de pasti. Mancam surcele.
miercuri 22 aprilie 2009. Sun la fabrica in Piatra Neamt si cer cu patronul. Spre uimirea mea, Bontas raspunde, ii spun cum sta treaba si, foarte elegant se scuza, ma roaga sa astept jumatate de ora pana afla si el despre ce e vorba si ma suna el inapoi. Peste vreo doua ore ma suna o fufa tupeista care s-a recomandat a fi directoarea de productie. Pai jena sa-ti fie, femeie, daca esti director de productie si lasi o marfa atat de vizibil gresita sa-ti iasa pe poarta si cu asa o intarziere. Aaa, dar nu e vina mea ci a dumeavoastraca ca nu stiti sa cititi un plan. Draga, doamna, nu numai ca stiu sa citesc un plan dar eu l-am si desenat dupa ce am vazut ce balarii a incercat sa schiteze vanzatoarea. Ei, parca nu stiti cum se lucreaza cu oamenii (da, oamenii erau de vina ca ea e o vitzica incapabila sa-si faca treaba). In fine, dupa multa parlamentare si incercari de aburire imi zice ca miercuri, 29 aprilie o sa fie marfa la mine in casa. Cer un discount, mai mult decat binemeritat pentru prostia lor uluitoare. Aaa, nu se poate, deja am acceptat sa va vindem marfa la pretul standard. Asta ati facut-o inainte sa faceti comanda asta terci pentru porci. Nu, nu se poate. Ma rog, cedez si sper la mai bine. Macar ajunge inainte de ziua mea (4 mai) sper eu cu un optimism nejustificat.
miercuri 29 aprilie 2009. Sun la fabrica si aflu ca marfa a fost incarcata de cu noaptea si trebuie sa ajunga. N-a ajuns. Urmeaza cateva zile de vacanta pentru mine, zile in care incerc sa uit ca le-am dat 20 de milioane degeaba acum mai bine de o luna de zile si tot ce am capatat pentru banii astia a fost nesimtire si tupeu.
marti 5 mai 2009. Ma suna ei, sa cad de pe scaun de uimire. Doamna, v-a ajuns canapeaua, am dori sa veniti sa o vedeti daca e in regula ca sa nu o mai care baietii degeaba (deja asta e premonitie). Ok, merg la ei, dureaza cam 20-30 de minute sa-si scoata capul din fund si sa descopere care e canapeaua mea. In fine, o gasesc. Ma uit la ea, speteaza lipsa aparuse intre timp, cu niste cusaturi de te apuca greata, evident intr-un loc totalmente vizibil. Aflu, intre timp, ca a ajuns vineri si nu miercuri cum promisese fufa de la productie (btw, daca o prind, o fac de boala copiilor). Ma tot invart in jurul ei incercand sa ma hotarasc daca sa inchid ochii si sa o iau asa finisata de toata jena numai ca sa inchei subiectul sau sa o refuz pe motivul absolut real ca marfa e patetic de proasta si sa ma creada ei fitoasa. Incercand eu sa iau o decizie ne apucam sa-i verificam dimensiunile si constat shocata, dar shocata rau, ca au facut latura de 2,2m de 2,5 si cea de 2,5 au scurtat-o la 2,2. Mi se paruse mie ca parca nu are proportiile potrivite dar nu stiam sa zic ce-i gresit. Ii spun sefului de magazin ca sunt atat de imbecili incat au gresit dimensiunile si el, pentru a nu stiu cata oara de-a lungul acestei povesti sordide, incearca sa-mi zica ca e facuta conform cerintelor si ca eu nu stiu ce spun. Ii bag comanda sub nas si brusc uita ce-a zis. Mai dureaza vreo 5 minute pana cand mi se face factura de stornare, mi se returneaza avansul, din nou fara nici o scuza, nimic. Plec acasa.
In continuare nu vreau canapea. Pisoiu a scapat nejumulit dar nici el nu mai indrazneste sa zica ceva.
Acum stau si ma intreb: Oare Bontas stie ce angajati incapabili are? Sau cine se aseamana se aduna? Tare mi-e teama ca ultima varianta e cea adevarata pentru ca nu-mi imaginez un om cu capul pe umeri dispus sa plateasca chiria uriasa pe care probabil ca o plateste in zona Vitantis dar care, in paralel, angajeaza niste terchea-berchea retardati sa-i faca productie si vanzare.
In incheiere, ii spun unicului meu cititor si cum ii cheama pe neterminatii si cretinoizii care mi-au mancat o luna jumate din viata: Mobila Bontas, cu magazin in Bucuresti in zona comerciala Vitantis si fabrica in Piatra Neamt.
Stay the hell away from them, they're fucking poison.
24 martie 2009. Mergem sa dam comanda de canapea, masura speciala, sa intre in sufrageria noastra. Dau 2000 ron avans si suntem informati ca va costa ceva mai mult decat piesa standard (5200 ron) pentru ca trebuie sa-i faca modificarile cerute. OK. Livrare: 8 aprilie. Uraaaa, vine pana de Florii.
miercuri, 8 aprilie 2009. Nu vine canapeaua, nu ne suna nimeni, in general nu existam.
joi, 9 aprilie 2009. Sun eu, de mai multe ori, nu raspunde nimeni.
vineri, 10 aprilie 2009. Sun eu si la a nu stiu cata incercare imi raspunde o fatuca, plictisita de moarte si profund deranjata din dulcele ei somn. Unde e comanda mea? Pai, sa vedeti, ca e comanda speciala si dureaza. Pai cand am facut comanda s-a verificat in fabrica si s-a confirmat data de 8. Da, dar vedeti, nu e gata. Cand va fi gata? Pe marti. Intre timp le dadusem si un e-mail cu acelasi subiect, e-mail la care mi se raspunde ca va fi gata miercuri. Fara scuze, pardon, nimic. Il iau pe Animal Planet la 16 metri ca de ce e nesimtit si nu pune si el mana pe telefon sa incerce sa rezolve situatia in care m-a bagat fara sa-i pese daca eu vreau sau nu. Il doare profund. La basca.
miercuri 15 aprilie 2009. Iar nu vine canapeaua, iar nu ne suna nimeni, iar nu existam, iar il iau la 16 metri, iar il doare profund. De data asta in cur.
joi 16 aprilie 2009. Mi se raspunde, in fine, la telefon, si aflu (O, ce bucurie!) ca se va incarca azi si maine o am. Ma gandesc ca tot e bine ca o sa o am de Pasti. O s-o livram maine la prima ora, zic ei. Adica? La 10. Bine, perfect, e vinerea mare, am liber de la birou, o sa stau acasa de dimineata si merg la cumparaturi dupa ce vine canapeaua.
vineri 17 aprilie 2009. Ora 10 - nu vine; ora 12 - sun si aflu ca e pe drum spre mine; ora 14 - acum e pe rampa, se incarca (observa cineva sirul de minciuni?); ora 16.30 - doamna, avem multe comenzi, vine azi; ora 19 - soferul trece de trei ori prin fata blocului ratand de fiecare data banda de stanga descrisa cu lux de amanunte (il vedeam de la balcon). Ca sa respect adevarul istoric, Musiu (monseur, ma rog) si cu soferul se rateaza unul pe altul ca il trimisesem jos sa-l dirijeze pe bou. Dar boul, ca orice bou, nu e dirijabil. In fine, parcheaza, cam in 15 minute ajung doi indivizi cu jumatate de canapea in spinare, la mine, la etajul 7. Ma uit, nu avea speteaza. Unde e speteaza? Pai ati comandat-o fara. Nu zau?!?! Ia sa vad ce schita aveti voi? Confruntam schitele (a mea si a lor) si, minune, pe desen canapeaua are speteaza. Unul dintre carausi, mai brunet si plin de tupeu, in cearca sa-mi explice cum ca eu nu stiu sa citesc o schita (sunt arhitect de vreo 15 ani numai, ma intreb daca asta ma califica - sau poate ca 4 clase primare si ceva carausie sunt o scoala mult mai buna cand e vorba de inteles un plan simplu). Celalalt pricepe cum sta treaba, suna la magazin, ii explica sefuluide magazin ca sunt idioti, ia canapeaua in spinare si pleaca. Evident, mie nimeni nu-mi zice nici pardon, nici da-te mai incolo, nimic. Iar il iau la 16 metri pe marele amator de chilipiruri si de chestii facute pe nervii mei. Iar il doare. Tot acolo. Evident, nu am facut cumparaturile de pasti. Mancam surcele.
miercuri 22 aprilie 2009. Sun la fabrica in Piatra Neamt si cer cu patronul. Spre uimirea mea, Bontas raspunde, ii spun cum sta treaba si, foarte elegant se scuza, ma roaga sa astept jumatate de ora pana afla si el despre ce e vorba si ma suna el inapoi. Peste vreo doua ore ma suna o fufa tupeista care s-a recomandat a fi directoarea de productie. Pai jena sa-ti fie, femeie, daca esti director de productie si lasi o marfa atat de vizibil gresita sa-ti iasa pe poarta si cu asa o intarziere. Aaa, dar nu e vina mea ci a dumeavoastraca ca nu stiti sa cititi un plan. Draga, doamna, nu numai ca stiu sa citesc un plan dar eu l-am si desenat dupa ce am vazut ce balarii a incercat sa schiteze vanzatoarea. Ei, parca nu stiti cum se lucreaza cu oamenii (da, oamenii erau de vina ca ea e o vitzica incapabila sa-si faca treaba). In fine, dupa multa parlamentare si incercari de aburire imi zice ca miercuri, 29 aprilie o sa fie marfa la mine in casa. Cer un discount, mai mult decat binemeritat pentru prostia lor uluitoare. Aaa, nu se poate, deja am acceptat sa va vindem marfa la pretul standard. Asta ati facut-o inainte sa faceti comanda asta terci pentru porci. Nu, nu se poate. Ma rog, cedez si sper la mai bine. Macar ajunge inainte de ziua mea (4 mai) sper eu cu un optimism nejustificat.
miercuri 29 aprilie 2009. Sun la fabrica si aflu ca marfa a fost incarcata de cu noaptea si trebuie sa ajunga. N-a ajuns. Urmeaza cateva zile de vacanta pentru mine, zile in care incerc sa uit ca le-am dat 20 de milioane degeaba acum mai bine de o luna de zile si tot ce am capatat pentru banii astia a fost nesimtire si tupeu.
marti 5 mai 2009. Ma suna ei, sa cad de pe scaun de uimire. Doamna, v-a ajuns canapeaua, am dori sa veniti sa o vedeti daca e in regula ca sa nu o mai care baietii degeaba (deja asta e premonitie). Ok, merg la ei, dureaza cam 20-30 de minute sa-si scoata capul din fund si sa descopere care e canapeaua mea. In fine, o gasesc. Ma uit la ea, speteaza lipsa aparuse intre timp, cu niste cusaturi de te apuca greata, evident intr-un loc totalmente vizibil. Aflu, intre timp, ca a ajuns vineri si nu miercuri cum promisese fufa de la productie (btw, daca o prind, o fac de boala copiilor). Ma tot invart in jurul ei incercand sa ma hotarasc daca sa inchid ochii si sa o iau asa finisata de toata jena numai ca sa inchei subiectul sau sa o refuz pe motivul absolut real ca marfa e patetic de proasta si sa ma creada ei fitoasa. Incercand eu sa iau o decizie ne apucam sa-i verificam dimensiunile si constat shocata, dar shocata rau, ca au facut latura de 2,2m de 2,5 si cea de 2,5 au scurtat-o la 2,2. Mi se paruse mie ca parca nu are proportiile potrivite dar nu stiam sa zic ce-i gresit. Ii spun sefului de magazin ca sunt atat de imbecili incat au gresit dimensiunile si el, pentru a nu stiu cata oara de-a lungul acestei povesti sordide, incearca sa-mi zica ca e facuta conform cerintelor si ca eu nu stiu ce spun. Ii bag comanda sub nas si brusc uita ce-a zis. Mai dureaza vreo 5 minute pana cand mi se face factura de stornare, mi se returneaza avansul, din nou fara nici o scuza, nimic. Plec acasa.
In continuare nu vreau canapea. Pisoiu a scapat nejumulit dar nici el nu mai indrazneste sa zica ceva.
Acum stau si ma intreb: Oare Bontas stie ce angajati incapabili are? Sau cine se aseamana se aduna? Tare mi-e teama ca ultima varianta e cea adevarata pentru ca nu-mi imaginez un om cu capul pe umeri dispus sa plateasca chiria uriasa pe care probabil ca o plateste in zona Vitantis dar care, in paralel, angajeaza niste terchea-berchea retardati sa-i faca productie si vanzare.
In incheiere, ii spun unicului meu cititor si cum ii cheama pe neterminatii si cretinoizii care mi-au mancat o luna jumate din viata: Mobila Bontas, cu magazin in Bucuresti in zona comerciala Vitantis si fabrica in Piatra Neamt.
Stay the hell away from them, they're fucking poison.
marți, 7 aprilie 2009
OSUL RELIGIOS
Mie nu mi-a crescut osul religios. Intre noi fie vorba, nici ala politic n-a vrut sa iasa la lumina. Ma indoiesc ca o va mai face. Cred ca e ca la maselele de minte, daca nu cresc la timp, pe urma apar numai ca sa-ti dea dureri de cap. Sau de masele.
Bun, deci osul cu pricina lipseste. Ma rog, mai mimez efortul, ocazional, de Pasti sau de Craciun, mai mult sau mai putin de gura sora-mii. Ei, evident, i-a crescut. Osul. Ala religios.
Anul asta insa, am zis eu ca ar fi cazul sa mimez cu mai mult talent ca de obicei (adica de obicei ma indopam cu oua rosii si drob, ca unic efort al sarbatoririi Pastelui) si am luat dubioasa decizie de a binecuvanta casa. Pe limba atee, vine un preot, zice niste chestii de bine si-ti arunca cu apa pe mobila de fitze & parchetul exotic, capeti niste busuioc (cred) obosit si brusc pe capatana ta coboara iluminarea. Evident, pentru efort, preotul va capata o suma, deocamdata incerta si niste potol de regim. De post, pardon. Si am zis eu ca ce misto ar fi daca facem trebusoara asta de Florii cand, absolut din intamplare, facem niste ani de casnicie. Doi. Da, suntem inca bobocei. Bobocei venerabili, that is.
Si ma intalnesc eu, dintr-o intamplare, cu preotul din parohia noastra. Si-i zic omului ca asa si pe dincolo. Si el ma priveste inginereste si deduc eu din asta ca a priceput ce vreau. Mai mult decat atat, ma programeaza imediat dupa slujba de Florii, adica pe 12, pe la 12 si-un pic. Si zic eu ca ce bine, vine popa, isi face treaba si pe urma bagam la matz in cadru festiv, noi si cu vreo alti 20 de insi, pe care i-am si sunat sa-i invit, desigur.
Si-mi vine mie ideea duminica trecuta sa trec, intr-o doara, pe la biserica, sa verific ca e totul in regula. Si aflu ca popa s-a ramolit de tot, ca nici poveste sa am programare, ca are jde mii de alte botezuri si inmormantari dupa slujba si ca eu si casa mea am fost amanate pe la 4, dar sa vina Pisoiu' sa-l culeaga ca sa nu uite.
Acum banuiesc ca ar trebui sa-i sun pe cei 20 de insi (Vodafone o sa crape de imbuibare de pe urma mea luna asta) si sa le zic ca alea-alea. Dar mor de frica sa nu aflu ca popa m-a uitat, again, si va veni sa ma sfinteasca la sfantu' asteapta. Caz in care ii voi suna si a treia oara si nu ma voi mira daca-mi gasesc rabla decorata cu oua stricate. Ca cei 20 de insi, stiu unde locuiesc si se vor razbuna. Pe mine, nu pe popa.
Asa ca m-am decis sa-mi vad de ale mele lumesti treburi si daca vine, bine, daca nu, aia e, ghinion. Da' n-am eu dreptate cand zic ca n-am bucurii la sfintzisme?
Bun, deci osul cu pricina lipseste. Ma rog, mai mimez efortul, ocazional, de Pasti sau de Craciun, mai mult sau mai putin de gura sora-mii. Ei, evident, i-a crescut. Osul. Ala religios.
Anul asta insa, am zis eu ca ar fi cazul sa mimez cu mai mult talent ca de obicei (adica de obicei ma indopam cu oua rosii si drob, ca unic efort al sarbatoririi Pastelui) si am luat dubioasa decizie de a binecuvanta casa. Pe limba atee, vine un preot, zice niste chestii de bine si-ti arunca cu apa pe mobila de fitze & parchetul exotic, capeti niste busuioc (cred) obosit si brusc pe capatana ta coboara iluminarea. Evident, pentru efort, preotul va capata o suma, deocamdata incerta si niste potol de regim. De post, pardon. Si am zis eu ca ce misto ar fi daca facem trebusoara asta de Florii cand, absolut din intamplare, facem niste ani de casnicie. Doi. Da, suntem inca bobocei. Bobocei venerabili, that is.
Si ma intalnesc eu, dintr-o intamplare, cu preotul din parohia noastra. Si-i zic omului ca asa si pe dincolo. Si el ma priveste inginereste si deduc eu din asta ca a priceput ce vreau. Mai mult decat atat, ma programeaza imediat dupa slujba de Florii, adica pe 12, pe la 12 si-un pic. Si zic eu ca ce bine, vine popa, isi face treaba si pe urma bagam la matz in cadru festiv, noi si cu vreo alti 20 de insi, pe care i-am si sunat sa-i invit, desigur.
Si-mi vine mie ideea duminica trecuta sa trec, intr-o doara, pe la biserica, sa verific ca e totul in regula. Si aflu ca popa s-a ramolit de tot, ca nici poveste sa am programare, ca are jde mii de alte botezuri si inmormantari dupa slujba si ca eu si casa mea am fost amanate pe la 4, dar sa vina Pisoiu' sa-l culeaga ca sa nu uite.
Acum banuiesc ca ar trebui sa-i sun pe cei 20 de insi (Vodafone o sa crape de imbuibare de pe urma mea luna asta) si sa le zic ca alea-alea. Dar mor de frica sa nu aflu ca popa m-a uitat, again, si va veni sa ma sfinteasca la sfantu' asteapta. Caz in care ii voi suna si a treia oara si nu ma voi mira daca-mi gasesc rabla decorata cu oua stricate. Ca cei 20 de insi, stiu unde locuiesc si se vor razbuna. Pe mine, nu pe popa.
Asa ca m-am decis sa-mi vad de ale mele lumesti treburi si daca vine, bine, daca nu, aia e, ghinion. Da' n-am eu dreptate cand zic ca n-am bucurii la sfintzisme?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)